Un rapidist e pregătit să o antreneze pe FCSB. “Care e problema?”

Iuliana Spirache   
in Fotbal intern
23/03/2018, 13:02
Un rapidist e pregătit să o antreneze pe FCSB. “Care e problema?”

Gigi Becali a anunţat că Nicolae Dică va rămâne la FCSB dacă echipa “roş-albastră” va termina pe prima poziţie în clasamentul Ligii 1 Betano. Dacă nu, atunci cei doi îşi vor strânge mâinile şi se vor despărţi.

Imediat ce Gigi Becali a făcut acest anunţ, un fost rapidist a dezvăluit că ar accepta să antreneze FCSB pe viitor. Cristian Dulca a fost întrebat dacă  ar fi dispus să colaboreze cu patronul vicecampioanei, iar răspunsul a fost afirmativ. 

“Eu văd altfel lucrurile!”

“Păi, de ce nu? Eu văd altfel lucrurile, eşti profesionist, munceşti… Care e problema?”, a spus Cristi Dulca, fostul antrenor al echipei naţionale a României Under 21, pentru un post de televiziune.