Un român a murit în Franța! Se afla într-un centru de detenție

Bogdan Solomon   
in Hot News
21/08/2019, 13:07
Un român a murit în Franța! Se afla într-un centru de detenție
Un român a fost găsit mort în Franța. Sursa foto: Getty Image

Un cetățean de origine română a fost găsit mort într-o celulă a penitenciarului administrativ din zona Vincennes, în apropiere de capitala Franței. Tânărul de 20 de ani se afla în centrul de detenție destinat migranților, cu scopul de a fi expulzat din țară în cel mai scurt timp. Pentru moment nu sunt cunoscute cauzele decesului, însă autoritățile franceze au anunțat demararea unei anchete în acest caz.

Românul ar fi luat mai multe pastile

Românul a fost descoperit fără suflare chiar de colegul său de celulă, acesta alertând imediat gardienii din penitenciar. „Bărbatul a ajuns aici sâmbătă. Nu s-au înregistrat incidente sau violențe între gardieni sau deținuți. Alerta a fost data de unul dintre colegii săi de celulă, după ce a observant că nu mai mișca în pat”, a declarat o sursă apropiată anchetei pentru presa locală.

Totodată, martorul a dezvăluit că tânărul nu ar fi dormit de 2 zile, perioadă în care a refuzat să mănânce și a luat mai multe pastile. Potrivit oamenilor legii, cetățeanul român a fost supus consultului unui medic înainte de a ajunge în centrul de detenție, însă nu a fost depistată nicio problemă de sănătate care să fi dus ulterior la deces.

Tânărul de 20 de ani se afla într-un centru de detenție pentru migranți aflați în procedura de expulzare. Sursa foto: Istock
Tânărul de 20 de ani se afla într-un centru de detenție pentru migranți aflați în procedura de expulzare. Sursa foto: Istock

Bărbatul se afla într-un centru de detenție destinat migraților

Aproximativ 220 de deținuți se află în aceste momente la CRA Vincennes, penitenciarul administrativ cu o capacitate de 240 de persoane, potrivit datelor oficiale transmise de  Asociaţia Serviciului Social Familial al Migranţilor (ASSFAM), ca urmare a analizei efectuate în centrul în care sunt plasaţi migranţi care fac obiectul unei proceduri de expulzare.

Anchetatorii încearcă acum să afle împrejurările exacte în care a avut loc tragedia, nefiind exclusă pentru moment nici varianta unei sinucideri, mai ales că analizele medicale nu au indicat prezența unor afecțiuni grave, care să fi putut provoca decesul.

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles