Un român a murit într-un accident grav produs în Italia. Alexandru avea doar 19 ani

Alexa Serdan   
în Hot News
17/11/2019, 15:22
Un român a murit într-un accident grav produs în Italia. Alexandru avea doar 19 ani GALERIE FOTO
Un tânăr român a murit într-un accident în Italia. Sursa foto: malpensa24.it

Un tânăr român a murit sâmbătă la prânz, 16 noiembrie, în apropiere de orașul Caravata din provincia italiană Varese. Adolescentul de 19 ani și-a pierdut viața după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident auto foarte grav.

Un adolescent de 19 ani a murit în Italia. Tânărul era român și studia în peninsulă

Un român în vârstă de 19 ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Două autoturisme au fost implicate într-un accident foarte grav produs între localitățile Caravate și Gemonio. Impactul dintre cele două mașini a fost extrem de grav încât autoturismul în care se afla tânărul de 19 ani s-a răsturnat de mai multe ori. Incidentul grav s-a produs sâmbătă, în jurul prânzului, pe 16 noiembrie, în Italia.

La locul accidentului au intervenit două ambulanțe, o autospecială medicală, mașini ale pompierilor, dar și un elicopter. Alexandru Liviu Peia a fost scos din fiarele contorsionate ale autoturimsului după două ore. Din păcate, tânărul a murit la scurt timp după impact. Echipele de salvare care s-au deplasat la fața locului l-au resuscitat pe adolescent timp de câteva minute, dar eforturilor lor au fost în zadar.

Tânărul de 19 ani iubea fotbalul și era portar la o echipă din Caravate

Alexandru Liviu Peia era elev în Italia și iubea sportul. Tânărul de numai 19 ani juca ca portar la o echipă locală de fotbal. Șoferul celeilalte mașini, un bărbat în vârstă de 47 de ani, are răni ușoare și a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate timp de câteva ore bune din cauză că partea carosabilă a fost blocată cu cele două autoturisme.

În luna iulie a anului curent alți patru români și-au pierdut viața tot într-un accident rutier, în Italia. Tragicul accident rutier a avut loc la Sant’Andrea, în provincia Forli – Cesena. Cei patru români care și-au găsit sfârșitul aveau vârste cuprinse între 14 și 35 de ani.

 

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles