Un român din Favara, Sicilia (Italia) a primit o condamnare importantă la închisoare. Conaționalul nostru și-a mușcat de nas partenera, după ce aceasta l-ar fi înșelat.
Din informațiile presei italiene, românul și-a surprins prietena în compania fiului său vitreg. Cei doi erau într-un moment de intimitate. Bărbatul nu a rezistat și a declanșat un atac violent asupra femeii.
Și-a mușcat partenera de nas. Mușcătura i-a cauzat victimei o cicatrice uriașă pe față. În urma incidentului, femeia a avut nevoie, de asemenea, de câteva zile de spitalizare.
Românul are 40 de ani și este rezident în Favara, provincia italiană Agrigento, Sicilia. În urma gestului său, el a fost condamnat la patru ani de închisoare, se arată pe site-ul teleacras.it.
În ”Cizmă”, pedeapsa pentru acest tip de infracțiuni variază de la 8 până la 14 ani de închisoare. Avocatul inculpatului a reușit să obțină în schimb recunoașterea circumstanțelor atenuante generale în acest caz, potrivit sursei citate. În final, procesul s-a încheiat cu condamnarea la patru ani de închisoare a agresorului.
În Italia locuiește o importantă comunitate de români. Din nefericire, în ultimele luni au apărut tot mai multe cazuri grave în care au fost implicați conaționalii noștri. În iulie 2022, un român de 40 de ani care locuia cu soția în Italia a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a ucis-o cu brutalitate pe femeie, apoi a încercat să-i incendieze trupul.
Conflictul dintre cei doi a izbucnit după ce bărbatul, nemulțumit de viața în Toscana, intenționa să se întoarcă acasă, în județul Botoșani. În schimb, partenera lui s-a împotrivit. Astfel, s-a ajuns la crima șocantă.
Magistrații din Italia i-au dat bărbatului pedeapsa maximă: închisoare pe viață. În plus, s-a decis că are de plătit și daune record: 1,7 milioane de euro. Banii trebuie să ajungă la părinții și surorile soției sale.
”Nu ştiu ce a fost între ei. Se purtau foarte frumos când veneau acasă. A făcut legea dreptate, dar el e încă viu. A mea nu mai este. Fata mea nu se mai bucură de viaţă”, spunea, în 2022, tatăl victimei, pentru Știrile ProTv.