Sport

Un român, implicat în cel mai tare serial sportiv al anului! Cum i-a ajutat pe fanii lui LA Lakers să se întoarcă în timp, în anii ’80. Video

"Winning Time: The Rise of the Lakers Dynasty" este cel mai tare serial sportiv al anului, iar un român face parte din echipa de producţie, pe un post cheie.
09.04.2022 | 11:57
Un roman implicat in cel mai tare serial sportiv al anului Cum ia ajutat pe fanii lui LA Lakers sa se intoarca in timp in anii 80 Video
Mihai Mălaimare Jr. este directorul de imagine al serialului "Winning Time"
ADVERTISEMENT

Pe 6 martie 2022, HBO a prezentat primul episod al serialului “Winning Time: The Rise of the Lakers Dynasty” (n.r. Momentul victoriei: Ascensiunea dinastiei), iar fanii sportului au fost imediat vrăjiţi de povestea echipei Los Angeles Lakers din anii ’80. Show-ul a impresionat de la primele minute, iar un cineast român se numără printre cei care au pus umărul la succes.

Mihai Mălaimare Jr., director de imagine al serialului “Winning Time: The Rise of the Lakers Dynasty”. Cum este recreată imaginea anilor 80

Încă din primele secunde ale episodului 1 din “Winning Time: The Rise of the Lakers Dynasty”, fanii au simţit că serialul este total diferit faţă de tot ceea ce este pe piaţă. Chiar dacă filmările au avut loc în 2021, imaginea te transpune la finalul anilor ’70, când Jerry Buss o cumpăra pe Los Angeles Lakers şi îl aducea la echipă pe Earvin “Magic” Johnson.

ADVERTISEMENT

Mihai Mălaimare Jr. şi Todd Banhazl, directorii de imagine ai serialului au venit cu metoda câştigătoare, un detaliu care a făcut clar diferenţa. Chiar dacă trăim în epoca digitală, “Winning Time” a fost filmat pe film de 8 şi 35 mm, iar filtrele camerelor Ikegami au făcut diferenţa. Acestea erau folosite la transmisiunile TV din anii ’70, ’80 şi ’90, astfel că serialul are o imagine care aduce aminte de acea perioadă.

În primă fază, doar fazele din meciuri ar fi trebuit să aibă o imagine de epocă, însă realizatorii serialului au decis, până la urmă, să folosească tehnica pe durata întregului show. “Simţi că e o maşină a timpului. Dacă îl aplici (n.r. filtrul) imediat o să vezi totul ca şi cum ar fi de acum 40 de ani. Dar, în acelaşi timp, face parte din prezent. E arma noastră secretă pentru acest serial”, a explicat Max Borenstein, producătorul executiv al serialului.

ADVERTISEMENT

Mihai Mălaimare Jr. a lucrat direct la filmările pentru episoadele 3 şi 4, care pot deja să fie vizionate, dar şi la episoadele 7 şi 8, care vor apărea pe 17, respectiv 24 aprilie. Serialul poate fi urmărit, în România, pe platforma HBO Max, lansată pe 8 martie.

Cine este Mihai Mălaimare Jr.. Desemnat cel mai bun director de imagine la gala Hollywood Film Awards 2019

Mihai Mălaimare Jr. este fiul cunoscutului actor Mihai Mălaimare, iar în prezent locuieşte în Los Angeles. În vârstă de 46 de ani, cineastul şi-a începutul cariera în 2003, cu scurtmetrajul 18:36. Primul mare succes a fost reprezentat de colaborarea cu Francis Ford Coppola, la filmul “Youth Without Youth”, pentru care a fost nominalizat la premiul de cel mai bun director de imagine la Independent Spirit Award 2007.

ADVERTISEMENT

Apoi, alături de Francis Ford Coppola, a mai lucrat la filmele “Tetro” şi “Twixt”. În 2012, Mihai Mălaimare Jr. a câştigat trei premii pentru cel mai bun director de imagine, Boston Society of Film Critics Award, National Society of Film Critics Award şi Chicago Film Critics Association Award, pentru pelicula “The Master”.

Un alt succes a venit în 2019, cu filmul “Jojo Rabbit”, care i-a adus premiul de cel mai bun director de imagine la gala Hollywood Film Awards. Pelicula a primit şi nominalizări la Oscar 2019, printre altele la două categorii în care munca lui Mihai Mălaimare Jr. a fost esenţială: “cel mai bun design de producţie” şi “cel mai bun montaj”. Înainte de serialul “Winning Time”, acesta a mai lucrat şi la filmul “The Harder They Fall”, de pe Netflix.

ADVERTISEMENT

Povestea lui Los Angeles Lakers din anii ’80: succesul lui Jerry Buss şi al “Showtime-ului”

Serialul “Winning Time” spune povestea lui Los Angeles Lakers, după ce franciza a fost cumpărată de Jerry Buss, în 1979. Omul de afaceri a reuşit să transforme total echipa, iar aducerea lui Magic Johnson, în urma Draft-ului NBA din 1979, a fost piesa care a pus în mişcare “Showtime”, nume sub care LA Lakers a fost cunoscută în anii ’80.

În primele cinci episoade, “Winning Time” oferă detalii despre cum a fost cumpărată echipa, venirea lui Magic Johnson în Los Angeles, dar şi poveştile lui Jerry West, fost mare jucător şi antrenor al lui Lakers, Kareem Abdul-Jabbar, Jack McKinney, Paul Westhead sau Pat Riley.

Printre actorii din serial îi regăsim pe John C. Reilly (Jerry Buss), Quincy Isaiah (Magic Johnson), Jason Clarke (Jerry West), Adrien Brody (Pat Riley), Jason Segel (Paul Westhead) sau Michael Chiklis (Red Auerbach).

După venirea lui Jerry Buss, Los Angeles Lakers a câştigat titlul în NBA, la finalul sezonului 1979-1980, după o finală cu Philadelphia 76ers. Până la finalul anilor ’80, echipa californiană a mai cucerit alte patru trofee, în 1982, 1985, 1987 şi 1988. Două dintre aceste victorii au venit în urma finalelor cu Boston Celtics, marele rival al lui LA Lakers. Până la succesul din 1985, Celtics câştigase opt trofee consecutive în faţa rivalilor din Vest.

Primul sezon al serialului “Winning Time: The Rise of the Lakers Dynasty” se va încheia pe 8 mai, când va fi difuzat episodul 10. HBO nu a anunţat încă dacă va exista un al doilea sezon.

ADVERTISEMENT