News

Un “samurai” în miezul infernului. Un japonez și-a vândut casa din Tokyo și le dă acum de mâncare ucrainenilor din Harkov

Fuminori Tsuciko și-a vândut casa și s-a mutat în epicentrul războiului. Japonezul a deschis o cafenea socială și a oferit sute de porții de mâncare gratuită.
04.06.2023 | 21:00
Japonezul s-a mutat în Harkov și a deschis o cafenea socială. Foto: Captura Youtube.
ADVERTISEMENT

În timp ce mii de ucraineni au fugit din calea războiului și s-au refugiat în alte țări, Fuminori Tsuchiko, un japonez de 75 de ani, s-a mutat mai aproape de epicentrul conflictului ruso-ucrainean. Bărbatul  a dormit câteva luni în metroul din Harkov, ferindu-se de bombardamentele rușilor și a devenit simbolul orașului. Japonezul a câștigat simpatia și recunoștința localnicilor și le-a devenit prieten. Tsuchiko nici n-a observat cum s-a atașat de țară și a luat o decizie radicală: să-și vândă casă din Japonia și să se stabilească în Ucraina.

Japonezul și-a vândut casa și s-a mutat în Harkov

Fuminori  nu prea vorbește engleză, iar localnicii nu cunosc japoneză, însă se înțeleg perfect cu noul lor prieten. Ei comunică prin semne și se înțeleg din priviri. În ciuda vârstei înaintate, japonezul duce un mod de viață activ și se implică în mai multe acțiuni voluntare. Bărbatul și-a cheltuit economiile ca să ofere mâncarea caldă  și medicamentele necesare persoanelor nevoiașe.

ADVERTISEMENT

Fumi, așa cum îi spun prietenii, și-a vândut casa din Japonia și a deschis o cantină socială, unde ucrainenii pot primi cele trei feluri de mâncare și să se răsfețe cu niște delicii culinare. Totul fiind gratuit. Cafeneaua japonezului este îndrăgită și vizitată de zeci de ucraineni. Meniul acesteia fiind alcătuit din supe, cereale, paste, preparate din carne, plăcinte, chifle, gogoși cu usturoi și ceai. Localul este susținut financiar de mai mulți donatori japonezi.

În fiecare zi, Fuminori Tsuchiko este la “datorie”. Proprietarul cafenelei sociale îi întâmpină pe oaspeți cu zâmbetul pe buze și se bucură când localnicii îi calcă pragul. Japonezul este îmbrăcat în cămeșile tradiționale și poartă cu demnitate accesoriul lui preferat, o căciula neagră cu imaginea celebrei nave ruse, lovite în apropierea Insulei Șerpilor.

ADVERTISEMENT

Japonezii îi trimit ajutoare și contribuie la dezvoltarea “afacerii”

Pereții cafenelei sunt decorate cu câteva picturi realizate de copii. Pe un desen apare un samurai, pe un alt desen apare un alt bărbat care seamănă mult cu proprietarul cafenelei, ambii ținând steagurile Ucrainei și Japoniei. „Desenele mi-au fost dăruite de Sophie, are 10 ani”, precizează Fumi.

Printre desene se află o fotografie a lui Fumi cu un grup de oameni: „Aceasta este o școală de pe Saltivka (n.r. un cartier din Harkov), unde locuiau mulți oameni, i-am susținut”, spune el.

ADVERTISEMENT

Între timp, în camera vecină, fierbe munca. Un bucătar mută chifle  proaspăt preparate de pe grătar pe o tavă, celălalt amestecă salata într-o oală imensă. Peste o jumătate de oră, la 12, se va distribui mâncarea gratuită de la “Fumikafe”.

“Știu că mulți dintre ei au probleme financiare și au suferit enorm. Vreau să-i hrănesc măcar o dată pe zi. Să mănânce și ei ceva. Aceasta este o cafenea gratuită. Sunt vremuri grele, iar prietenii japonezi au decis să ne ajute. Azi am gătit pentru 300 de persoane. Meniul restaurantului se schimbă în fiecare zi. Azi avem supă, paste și aripioare de pui. La desert, ceai și plăcintă”, explică Fuminori.

Fuminori s-a mutat din Tokyo în Harkov exact în momentul în care toată lumea fugea de acolo. Japonezul a fost atât de impresionat de rezistența ucrainenilor încât și-a vândut casa din țara natală și s-a adăpostit alături de alți orășeni în metroul din oraș. Când forțele ucrainene i-au alungat pe ruși și au eliberat zona, oamenii au ieșit din refugiul lor și s-au întors acasă. Japonezul a decis să continue ceea ce a început în subterana și a deschis o cafenea gratuită.

ADVERTISEMENT

Localul japonezului, o rază de speranță pentru sute de ucraineni

Unii dintre cei care muncesc la cafenea sunt foști “vecini” ai lui Fuminori de la metrou, care i-au devenit deja prieteni. În ziua deschiderii, japonezul a vrut să-i impresioneze pe cei mai mici vizitatori și a pus la intrare câteva coșuri cu dulciuri și jucării.

“Fumikafe” a fost deschis pe o stradă mutilată, în urma bombardamentelor și a devenit o rază de speranță pentru sute de localnici cu venituri modeste, rămași pe drumuri. Japonezul spune că a fost ajutat de mai mulți prieteni și a primit finanțări semnificative din partea lor. Fuminori și-a găsit a doua casă și recunoaște că nu va pleca atât timp cât oamenii o să aibă nevoie de el.

„Mi-am dorit atât de mult ca fiecare copil care a venit astăzi să zâmbească. Și mi-au zâmbit. Asta este foarte bine. Sunt fericit”, a mărturisit  bărbatul în ziua deschiderii.

„Sunt oameni foarte, foarte săraci în Harkov. Consider că e datoria mea ca toată lumea să poată veni aici să mănânce măcar o dată pe zi”, a  mai adăugat japonezul.

 

Peste 600 de porții pe zi, peste 600 de zâmbete pe fețele clienților

Natalia Grama îl ajută pe Fuminori să-și organizeze munca. Cei doi s-au cunoscut în timp ce se ascundeau în metrou. Natalia este bucătăreasa și recunoaște că japonezul a inspirat-o să-și urmeze visul: “Am căutat o locație specială care să aibă o semnificație aparte pentru noi. Am găsit un spațiu în apropierea metroului care a devenit pentru noi a doua casă în timpul bombardamentelor”. 

În fiecare zi, cafeneaua japonezului pregătește aproximativ 600 de porții de mâncare. Natalia spune că în mare parte o vizitează cei care nu își permit să mănânce de trei ori pe zi. Angajații lui Fumi nu se tem că oamenii vor abuza de bunătatea lor.

„Când observ că o persoană mănâncă supă și plânge, înțeleg de ce o facem”, spune ea. „Avem chiar și oameni care au bani, ei spun: ‘Putem să ne permitem, dar vrem mâncarea ta, putem să achităm pentru ea?’ Avem o pușculiță, ei aruncă bani în ea, ajutându-ne să supraviețuim”.

Pe unul dintre pereți sunt expuse mai multe bucăți de hârtie galbene și albastre cu hieroglife: “Acestea sunt numele patronilor, sponsorilor. Mai mulți oameni din Japonia contribuie la activitatea cafenelei și îmi trimit ajutoare”, spune Fumi.

Fumi visează să prindă ziua în care Ucraina va câștiga războiul

Pensionarii ucraineni se numără printre clienții fideli ai cafenelei sociale. Oamenii vin mai devreme, se pun la coadă, se trec pe o listă și primesc câte o porție de mâncare caldă. Japonezul a început să învețe limba ucraineană ca să interacționeze mai mult cu localnicii. Fumi visează la victoria ucrainenilor și vrea ca bucatele gătite în cafeneaua lui să ajungă la mai multe persoane. Bărbatul speră să prindă ziua cea mare și să o sărbătorească alături de prietenii săi.

„Când aveam 15 ani, am privit un documentar despre viața într-un lagăr de concentrare nazist, unde un număr mare de evrei erau uciși în fiecare zi. Întotdeauna m-am întrebat de ce oamenii ar putea ucide atât de mulți oameni.(…)La universitate am studiat istoria europeană: poloneză, germană, franceză, istoria URSS (Lenin, Troţki, revoluţia din octombrie). La început am mers în Polonia pentru că mă interesau lagărele de concentrare naziste şi lagărele morţii, iar apoi am ajuns în Ucraina”, explică el.

Speranțele japonezului

În ajunul invaziei pe scară largă a Rusiei, Fuminori se afla la Kiev. Cu trei zile înainte de începerea marelui război, reprezentanții ambasadei Japoniei i-au cerut să părăsească Ucraina. Fumi a plecat în Polonia. Cu toate acestea, s-a întors la scurt timp după 24 februarie.

“În martie, am fost la Kiev”, își amintește el. “În Piața Independenței, am auzit că mulți oameni se ascundeau în metrou din Harkov și am decis să vin ca să le ofer o mână de ajutor”, afirmă japonezul.

La sfârșitul lunii mai (n.r. 2022), Tsuchiko a ajuns în sfârșit la Harkov. La acea vreme, linia frontului se afla la aproximativ 15 kilometri de oraș, ocupanții au bombardat-o constant și haotic.

“Am deja 75 de ani, nu mai contează când voi muri. Am crezut că totul va fi bine, așa că nu mi-a fost frică de nimic”, a recunoscut Fumi.

Viitorii miri, îngroziţi cu gândul la
Viitorii miri, îngroziţi cu gândul la "taxa pe darul de nuntă". Ciolacu explică impozitul de 70% pe veniturile nejustificate
Cum l-a prins DNA în flagrant pe Dumitru Buzatu: a fost trădat la...
Cum l-a prins DNA în flagrant pe Dumitru Buzatu: a fost trădat la o partidă de pescuit de omul lui de casă, Farmazon, regele asfaltului din Vaslui
”Nu mai pot face copii”. Anamaria Prodan a rupt tăcerea despre Flavius Nedelea,...
”Nu mai pot face copii”. Anamaria Prodan a rupt tăcerea despre Flavius Nedelea, fostul său partener
Anamaria Prodan a recunoscut ce şi-a dorit Flavius Nedelea, iar ea nu a...
Anamaria Prodan a recunoscut ce şi-a dorit Flavius Nedelea, iar ea nu a putut să îi ofere. Motivul real al despărţirii
Unul dintre cei mai controversați voievozi români. Demn de tragediile lui Shakespeare, este...
Unul dintre cei mai controversați voievozi români. Demn de tragediile lui Shakespeare, este urmaș al lui Ștefan cel Mare
ADIO, BRUCE WILLIS! A venit anunțul trist. Câtă durere...
ADIO, BRUCE WILLIS! A venit anunțul trist. Câtă durere...
VIDEO Judecătoarea care a apărut pe jumătate goală într-o audiere virtuală: „Sunt singura...
VIDEO Judecătoarea care a apărut pe jumătate goală într-o audiere virtuală: „Sunt singura femeie care nu are dreptul să poarte costum de baie”
Ei sunt adevărații câștigători de la Vocea României. Nu au plecat cu marele...
Ei sunt adevărații câștigători de la Vocea României. Nu au plecat cu marele premiu, dar sunt auziți pe toate posturile de radio
Turnat de cel mai bun prieten. Cine i-a făcut-o lui Dumitru Buzatu
Turnat de cel mai bun prieten. Cine i-a făcut-o lui Dumitru Buzatu
Cum a reacționat Gigi Becali când o tânără i-a bușit bolidul de 500.000...
Cum a reacționat Gigi Becali când o tânără i-a bușit bolidul de 500.000 de euro. Reacția lui a devenit virală pe rețelele de socializare
Livia, fosta lui Bordea, s-a întors în căminul conjugal cu branula în mână....
Livia, fosta lui Bordea, s-a întors în căminul conjugal cu branula în mână. Vizibil slăbită, bruneta a așteptat un taxi
Anul 2024 este, în zodiacul chinezesc, anul Dragonului. Cum ne afectează?
Anul 2024 este, în zodiacul chinezesc, anul Dragonului. Cum ne afectează?