Un senator PSD vrea să instituie drepturi speciale pentru urmașii personalului medical care va muri în combaterea epidemiei de coronavirus

SPECIAL FANATIK
Adrian Ilie   
în HotNews
02/04/2020, 17:34
Un senator PSD vrea să instituie drepturi speciale pentru urmașii personalului medical care va muri în combaterea epidemiei de coronavirus SPECIAL FANATIK
Bilant Coronavirus Foto: Inquam Photos - George Călin

Senatorul PSD  Florin Orțan a inițiat un proiect de Lege recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva Covid-19, prin care urmașii personalului medical care își pierde viața în acțiunile de combatere a epidemiei vor primi o serie de drepturi, precum pensie de urmaș și asistență medicală gratuită.

Pensie de urmaș cei care urmează să moară

Proiectul inițiat de Florin Orțan este susținut, în calitate de coinițiatorii, de către ceilalți membri ai grupului PSD din Senat.

Senatorul justifică necesitatea proiectului prin analogie cu drepturile care se acordă pentru urmașii militarilor căzuți la datori pe teatrele de operațiuni. Astfel, cadrele medicale implicate în combaterea epidemiei ar fi în aceeași postură ca militarii trimiși în luptă.

”De această dată, în prima linie a frontului stau persoanele pe care foarte puțini dintre noi le-au apreciat și respectat mereu la adevărata valoare. Și anume, cadrele medicale. Și ele au uniforma. Cea care are culoarea purității, a binelui și a păcii și care este atât de ușor de străpuns. Și ei au arme. Însă armele lor sunt cunoașterea, priceperea, dedicarea, iar aceste arme sunt dintre cele mai fragile cu putință în fața unui virus complet necunoscut care nu face rabat de la nimeni și nimic”, susține Orțan.

Astfel, inițiativa legislativă prevede că, în eventualitatea decesului unui cadru medical, Ministerul Sănătății va acorda familiei  un ajutor de înmormântare de două salarii medii pe economie.

Se  va acorda și o pensie de urmaș pentru soțul/ soția persoanei decedate până când se va recăsători și pentru copiii până la 18 ani sau până la 26 de ani, în cazul celor care fac studii universitare.

Urmașii cadrelor medicale, decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid 19, au dreptul la o pensie de urmaș egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrele medicale le-au avut la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care nu există urmași, dacă cel decedat era singurul susținător al părinților săi, aceștia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș stabilită”, se arată în proiectul de lege.

Tratament gratuit și scutiri de impozite

În plus, urmașii beneficiază gratuit de asistență medicală și medicamente în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sanatatii sau în alte rețele sanitare, cu decontarea cheltuielilor de către acest minister.

Urmaşii personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva Covid -19 beneficiază de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate sau coproprietate și a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu și/sau alte clădiri aflate în proprietate sau coproprietate”, este o altă prevedere a legii.

Potrivit informațiilor oficiale, până astăzi niciun cadru medical din România nu a murit din cauza Covid-19.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles