News

Un șofer care mergea cu o mașină furată și fără permis a murit, după ce a intrat într-un podeț

Un bărbat care conducea o mașină furată, fără permis, a murit în Argeș. A intrat în plin într-un podeț.
11.06.2021 | 10:01
Un sofer care mergea cu o masina furata si fara permis a murit dupa ce a intrat intrun podet
ADVERTISEMENT

Bărbatul avea 74 de ani și a murit vineri, după ce mașina în care se afla a intrat din plin într-un podeț, în localitatea Mihăești, din Argeș. Informațiile arată că acesta nu avea permis de conducere.

Mai mult decât atât, bărbatul în cauză se pare că mergea cu o mașină furată, iar lucrurile au decurs tragic pentru el, astfel că a sfârșit în urma acestui accident rutier.

ADVERTISEMENT

Un șofer care mergea cu o mașină furată și fără permis a murit

Informațiile inițiale oferite de autorități arată că bărbatul a pierdut controlul asupra volanului, pentru că a lovit un alt autoturism, iar apoi autovehiculul în care se afla a lovit un podeț.

Polițiștii au informat că respectivul bărbat nu deținea permis de conducere, iar mașina cu care a făcut accidentul nici măcar nu era a lui, ci a fost furată de la un vecin.

ADVERTISEMENT

Care a fost cauza accidentului

La cauzele accidentului se poate adăuga nerespectarea distanței regulamentare în mers, având în vedere că bătrânul a lovit din plin mașina care circula în fața lui.

De asemenea, martorii au transmis că bărbatul mergea cu viteză mare, pentru că a izbit puternic mașina care circula pe drum în fața lui. Ulterior, el a intrat cu mașina într-un podeț.

ADVERTISEMENT

”Eu veneam dinspre Pitești,  am oprit aici, am încetinit la calea ferată, eram cu a doua și el a venit din spate cu… avea ceva viteză, chiar nici nu știu ce viteză avea, m-am pomenit cu o bubuitură în spate.”

Se pare că bărbatul în vârstă de 74 de ani dorea să meargă la Câmpulung, în ciuda faptului că nu avea permis de conducere. Oamenii legii iau în calcul posibilitatea ca bărbatul să fi avut permis cândva, dar este posibil ca el să nu îl mai fi înlocuit.

ADVERTISEMENT

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii inracțiunilor de conducere fără drept și ucidere din culpă”, a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt IPJ Argeș.

Ce a declarat proprietarul mașinii

Proprietarul mașinii spune că bărbatul în cauză a furat-o, iar el voia, de fapt, să o ducă la fier vechi, moment în care și-a dat seama că lipsește.

„M-am dus să-mi iau mașina, să duc la fier vechi fierul, să mă duc acasă și ce să mai iei, că nu mai era. Pe urmă dăm telefon, telefonul l-am uitat în mașină și a răspuns unul care a fost aici azi și ”Domnule vino că mașina dumitale e implicată într-un accident de circulație la barieră la Valea Popii.

Am venit aici și am găsit mașina făcută praf. Îl cunosc pe cetățean, nu îmi dădeam de seama, adică… a lucrat cu mine la fabrică”, a spus proprietarul.

ADVERTISEMENT
Tags: