News

Un șofer de ridesharing a fost bătut cu lopata de un client pentru că i-a zis să-și plătească cursa. Agresorul l-a ademenit în curte unde i-a aplicat loviturile

Caz revoltător în Sibiu. Un bărbat care a călătorit cu serviciul de ridesharing a refuzat să-și plătească cursa și l-a luat la bătaie pe șofer cu o lopată
13.12.2024 | 15:04
Un sofer de ridesharing a fost batut cu lopata de un client pentru ca ia zis sasi plateasca cursa Agresorul la ademenit in curte unde ia aplicat loviturile
Un client Bolt a luat la bătaie șoferul pentru că i-a zis să plătească cursa în repetate rânduri și nu a vrut să mai dea banii. Sursa foto: freepik.com
ADVERTISEMENT

Un șofer de ridesharing de la compania Bolt din Sibiu a fost atacat de un client care a refuzat să achite costul unei curse. Incidentul s-a petrecut joi dimineață, când pasagerul a cerut să fie dus în localitatea Șura Mică, la 11 kilometri de Sibiu.

Șofer de Bolt bătut cu lopata

La destinație, acesta a refuzat să plătească suma de 67 de lei. Șoferul l-a urmat în curtea casei, încercând să recupereze banii, însă clientul, vizibil iritat, a luat o lopată și l-a lovit violent. Întreaga scenă a fost înregistrată de șofer pe telefon, conform oradesibiu.ro. 

ADVERTISEMENT

 „Dați-mi, vă rog frumos, banii”, i-a spus șoferul de mai multe ori. Deși ulterior banii au fost trimiși printr-un intermediar, conducătorul auto intenționează să depună plângere la poliție, după ce va obține un certificat medico-legal.

Șoferii de Bolt și taximetriștii din zonă se declară îngrijorați de comportamentul acestui individ, cunoscut pentru faptul că folosește frecvent astfel de metode pentru a evita plata curselor.

ADVERTISEMENT

„De trei ani ne dă țepe, și pe Bolt, și pe taxi. Eu nu l-am prins niciodată, dar sunt alți colegi care au pățit-o cu el. Suntem terorizați”, a spus un șofer pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Un șofer de Uber a fost ucis de un client

Un tânăr de 21 de ani din Prahova a comis o crimă șocantă, ucigând un șofer de Uber de 31 de ani, pe care l-a înjunghiat mortal în urma unui conflict spontan.

După atac, agresorul a abandonat trupul victimei într-o pădure de lângă Snagov și a incendiat mașina în zona localității Brazi pentru a-și ascunde urmele.

ADVERTISEMENT

Poliția a fost alertată în jurul miezului nopții de un incendiu, iar investigațiile ulterioare au condus rapid la identificarea și reținerea suspectului.

„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, incendiul fiind lichidat de pompieri. Experienţa poliţiştilor care se aflau la cercetarea la faţa locului a condus la suspiciuni cu privire la cauza probabilă a incendiului, cercetările fiind extinse. Astfel, la scurt timp, a fost depistată persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un tânăr de 21 de ani din comuna Bărcăneşti”, a transmis atunci IPJ Prahova.