Un soldat, ÎMPUŞCAT mortal într-un atac lîngă Parlament

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
23/10/2014, 08:18
Un soldat, ÎMPUŞCAT mortal într-un atac lîngă Parlament

Un militar a fost ucis miercuri într-un schimb de focuri în apropierea parlamentului din Ottawa, capitala Canadei, a anunţat poliţia din Ottawa într-un comunicat.

Un atacator a fost împuşcat mortal de forţele de ordine imediat după acest atac, a declarat poliţia, pentru câteva ore într-o stare de panică în timp ce se temea de prezenţa altor doi atacatori în incinta aceleiaşi clădiri federale situate în centrul oraşului. Cu puţin înainte de ora 10.00 (14.00 GMT), unul din cei doi soldaţi la post în faţa monumentului eroilor din apropierea Parlamentului a fost grav rănit de gloanţe şi a murit din cauza rănilor, în ciuda masajului cardiac efectuat rapid de serviciile de urgenţă.

Ministrul muncii Jason Kenney a anunţat de asemenea că o gardă de securitate a Parlamentului a fost rănită de focuri de armă trase în interiorul clădirii victoriene. Centrul oraşului Ottawa a fost complet izolat şi invadat de sute de poliţişti şi trupe de comando puternic înarmate, sprijinite de vehicule blindate uşoare. Locuitorii din centru au fost avertizaţi să stea departe de ferestre întrucât, potrivit Jandarmeriei regale a Canadei, un trăgător ‘probabil’ s-a retras pe acoperişul Parlamentului. Canada a ridicat marţi nivelul de alertă antiteroristă la mediu şi, potrivit mass-media locale, bazele militare din întreaga ţară au fost miercuri închise.

În faţa acestui atac fără precedent din istoria Canadei, apărarea aeriană americano-canadiană /Norad/ a fost plasată în stare de alertă pentru ‘a răspunde rapid’ la orice incident aerian, au declarat responsabili militari americani pentru AFP. Poliţia din Ottawa a anunţat pe Twitter că investighează trei incidente armate produse miercuri în capitală, unul la monumentul eroilor lângă care stătea de gardă soldatul ucis, al doilea în clădirea Parlamentului şi al treilea la un centru comercial din apropiere. Toate cele trei locuri sunt situate la distanţe de câteva sute de metri în centrul capitalei.

Potrivit mai multor afirmaţii, una sau mai multe persoane înarmate au deschis la început focul asupra unuia dintre cei doi soldaţi staţionaţi în faţa monumentului, înainte de a pune mâna pe un vehicul oficial pentru a se apropia de porţile Parlamentului, un perimetru rezervat doar vehiculelor autorizate şi poliţiei.

Unul până la trei atacatori s-ar fi năpustit apoi în interiorul clădirii principale. La scurt timp după aceea, s-a auzit o detonaţie, urmată de un tir intens tras de poliţişti, potrivit unei înregistrări video a unui jurnalist de la Globe and Mail prezent în clădire şi care a filmat cu telefonul său mobil. Premierul Stephen Harper se afla în momentul incidentului chiar în Parlament, unde asista la o reuniune a aleşilor din Partidul său conservator. Preşedintele SUA Barack Obama a vorbit la telefon cu Harper. ‘Sunt consternat’ de acest atac, a scris la rândul său primul ministru britanic David Cameron pe Twitter.

Sursa: romaniatv.net

P: 120.000 € va asteapta lunar in Cazinoul Sportingbet. O oferta noua in fiecare zi!

Închide ×