Întâmplarea a avut loc, joi, 27 ianuarie, la Uzina Pivdenmaș din Dnipro. Soldatul aparține Gărzii Naționale din Ucraina și a mai rănit și alți cinci camarazi ai săi, anunță Ministerul de Interne din țara vecină.
Soldatul este un tânăr în vârstă de 21 de ani, pe nume Artemii Riabciuk și nu se știe, momentan, de ce a făcut o astfel de faptă. Tragedia s-a produs la ora locală 3:40.
”Un membru al Gărzii Naţionale a Ucrainei a tras cu o puşcă de asalt Kalaşnikov în gărzile fabricii, apoi a fugit cu arma din dotare.
Drept urmare, cinci persoane au fost ucise şi alte cinci rănite”, a precizat într-un comunicat de presă, Ministerul de Interne ucrainean.
Artemii Riabciuk a fost identficat, între timp, de poliție, fiind reținut. Printre victimele lui se află și o femeie.
Uzina Pivdenmaș din Dnipro este un loc controlat de stat, aici producându-se și testându-se material de aeronautică și de apărare. S-a mai aflat că Riabciuk a decurs la gestul fatal, după ce și-a primit arma de serviciu, ca de obicei.
”Motivele acestei crime nu sunt cunoscute, încă”, au mai comunicat autoritățile din Ucraina.
Totul s-a întâmplat în contextul în care la granița Ucrainei se află amplasați de Rusia mii de soldați și zeci de echipamente militare, care pot ataca oricând țara noastră vecină.
Potrivit The Guardian, situația are legătură cu un femomen mai vechi. În anii ’90, fostele republici sovietice au fost destul de afectate de ritualurile de umilire a recruților armatei.
Deși reprezentanți ai drepturilor omului susțin că de atunci situația s-a mai schimbat, încă se mai produc atât crime, cât și sinucideri.
Poliția a demarat o anchetă în acest caz. Se va înființa o comisie care să investigheze cu precizie totul.
”Va fi înființată o comisie care să studieze împrejurările care au dus la întreprinderea acestor acțiuni de către un soldat de 21 de ani.
El a fost chemat să-și apere țara și să fie responsabil de securitate – și nu să-i împuște pe colegi”, au mai precizat oamenii legii ucraineni.
Anton Geraşcenko, vicepriministrul de interne ucrainean, a declarat că anchetatorii vor stabili și dacă tânărul s-a confruntat cu presiuni psihologice în echipa sa, dar și dacă a trecut cu brio de examenul medical prin care i s-a permis accesul la arme.
”În primul rând va fi studiată chestiunea dacă militarul s-a confruntat cu presiuni psihologice în echipa” sa, a spus Geraşcenko. De asemenea, anchetatorii vor investiga şi cum a reuşit soldatul să treacă examenul medical în urma căruia i s-a permis să aibă acces la arme”, a spus Anton Geraşcenko.