Sport

Un stadion nou se poate ridica în România! Unde se va face complexul sportiv modern

18.07.2019 | 14:39
Un stadion nou se poate ridica in Romania Unde se va face complexul sportiv modern

Timișorenii vor avea șansa să se bucure de un complex sportiv nou și modern, care va face sportul din Banat să renască. La Compania Naţională de Investiţii (CNI) s-au predat deja terenuri pentru a se construi o sală polivalentă de 16.000 de locuri şi un stadion modern.

Stadionul „Dan Păltinișanu” ar putea fi renovat

Acest proiect include construirea unui nou stadion pe locul actualului „Dan Păltinișanu” și o sală nouă chiar lângă acesta, cu condiția ca Guvernul României să aloce fonduri pentru cele două investiții. Timișorenilor li s-a mai promis, înainte de Europeanul de baschet feminin din 2015, construirea unei săli polivalente pe care să se desfășoare meciuri de baschet, handbal sau volei, însă Guvernul României nu a găsit resursele necesare pentru o asemenea investiție.

În şedinţa Consiliului Local Timişoara de luni, 15 iulie, aleşii timişoreni au votat predarea terenului din spatele stadionului ”Dan Păltinişanu” pentru sala polivalentă. Este vorba de fosta parcare a arenei, precum şi terenurile de antrenament actuale, utilizate în această vară de ACS Poli.

Un stadion nou se poate ridica în România! Unde se poate face complexul sportiv modern
Un stadion nou se poate ridica în România! Unde se poate face complexul sportiv modern

Consiliul Local Timișoara a votat

Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, Călin Dobra, președintele CJ Timiș a făcut anunțul: „Stadion nou pentru Timișoara!Așa cum am promis, reușim să construim un stadion nou în capitala Banatului, chiar dacă părea de necrezut pentru unii! Stadionul ”Dan Păltinișanu”, așa cum îl știm cu toții, este tot mai aproape să devină istorie pentru că am votat astăzi, în ședința de Consiliul Județean, predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții, a terenului. 

Actuala construcție va fi demolată iar pe locul ei, C.N.I. va construi un stadion nou, cu 30.000 de locuri, în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, la standarde moderne, așa cum Timișoara merită de mult timp. Consiliul Județean Timiș va asigura racordurile la utilități, suprafețele de teren pentru depozitarea și organizarea șantierului. Sunt sigur că n-o să fim ocoliți de nostalgie, în momentul în care stadionul actual este la pământ pentru că este o bucată din istoria sportului bănățean și național dar trebuie să facem loc performanței, în condiții moderne.”