Gică Mihali a fost un jucător important al României la Mondialul de vis din 1994 din Statele Unite ale Americii. Acum, în dialog cu FANATIK, fostul fundaș central de la Dinamo a vorbit despre un subiect destul de sensibil pentru naționala lui Mircea Lucescu.
Este vorba despre cuplul de fundași centrali, în contextul în care Radu Drăgușin nu a fost convocat nici pentru această acțiune. El abia s-a recuperat în totalitate după accidentarea gravă suferită la începutul acestui an și urmează să revină în scurt timp pe teren.
Astfel, Mihali mizează în principiu pe un parteneriat între Virgil Ghiță și Bogdan Racovițan la Zenica, cu amendamentul că ar urma ca această chestiune să presupună și o problemă destul de mare.
„Eu cred că un titular e sigur acolo în centrul apărării și mă refer la Ghiță. Mă gândesc că n-ai cum să îl scoți după ce a făcut cu Austria, plus că joacă bine în Germania la Hannover. Celălalt se va face alege dintre Bogdan Racovițan și Adrian Rus.
Eu zic că va fi Bogdan Racovițan. Deci cei doi fundași centrali vor fi Ghiță și Racovițan. Din păcate nu au mai jucat niciodată împreună și nu au nici foarte multe antrenamente la dispoziție, iar în timpul meciului pot apărea tot felul de lucruri neașteptate și vorbesc din proprie experiență.
Rus a avut o perioadă mai slăbuță prin Italia, dar acuma văd că a jucat la Craiova, Rădoi îl cunoștea foarte bine. A fost rezervă în ultimul meci în campionat. Eissat nu cred că e o soluție în acest moment, mai ales pentru o astfel de partidă decisivă cu Bosnia. Aveam mare nevoie de Drăgușin”, a spus Gică Mihali în exclusivitate pentru FANATIK.
În continuare, fostul fundaș central a pus accent pe faptul că stoperii României vor avea în principiu la Zenica o sarcină destul de ingrată, respectiv aceea de a se duela direct cu vedeta bosniacilor, veteranul Edin Dzeko:
„Să nu uităm că trebuie să țină piept unui jucător extrem de experimentat cum e Dzeko, un fotbalist capabil să speculeze orice greșeală sau spațiu liber. Avem noroc că lipsește Demirovic. Nu trebuie să facem nicio eroare dacă vrem să câștigăm. S-au aliniat toate astrele pentru noi la ultima etapă și sper să profităm de victoria asta cu Austria. Din păcate ne ajută doar victoria”.
În aceeași ordine de idei, Gică Mihali a revenit asupra discuției referitoare la chestiunea sensibilă presupusă de un cuplu nou de fundași centrali și a precizat astfel următoarele aspecte:
„Ca fost stoper vă spun că nu e ușor să faci cuplu cu un jucător cu care nu ai mai evoluat. Trebuie să se se completeze foarte bine, chiar dacă unul sau celălalt mai are scăpări. Contează că nu au mai jucat niciodată împreună. Deci nea Mircea trebuie să încerce să creeze cât de cât o compatibilitate între ei.
Dacă avem aceeași atitudine ca în meciul cu Austria putem să câștigăm cu Bosnia. Însă să ținem cont că și ei ne-au bătut la București și pe ei îi ajută și un egal să rămână pe locul doi. Ei stau mai bine și la golaveraj.
E meciul la care trebuie să jucăm perfect. Trebuie să fim capabili să marcăm dintr-o jumătate de ocazie pentru că e o partidă decisivă. Doamne ajută să ne calificăm în sfârșit la Campionatul Mondial”.