News

Un student a vrut să se sinucidă în timpul unui examen, în Suceava. Avea asupra lui un cuțit

Un student a vrut să se sinucidă în timpul unui examen, în Suceava, cu un cuțit pe care îl avea supra sa.
01.06.2021 | 17:10
Un student a vrut sa se sinucida in timpul unui examen in Suceava Avea asupra lui un cutit
ADVERTISEMENT

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a vrut să își pună capăt zilelor, chiar în timpul unui examen pe care îl susținea, la Universitatea din Suceava. Acesta avea asupra lui un cuțit.

Un student a vrut să se sinucidă în timpul unui examen

Este vorba despre un tânăr din Neamț, dar care studia în Suceava, la Facultatea de Inginerie Electrică. Aceasta a început să amenințe că se va sinucide, chiar în timpul examenului, el arătând și un cuțit pe care îl ținea cu el.

ADVERTISEMENT

A scos arma și a început să amenințe că își va face rău cu el, dar el a fost destul de repede calmat de un cadru universitar, care i-a spus pe un ton autoritar să renunțe la cuțit.

Studentul a renunțat la ideile sale inițiale, astfel că a pus arma înapoi în buzunar, unde o ținea, dar ceea ce este cu adevărat șocant este că tânărul a putut să plece nestingherit, după ce a dat examenul.

ADVERTISEMENT

Ce s-a întâmplat apoi cu studentul

Cei de la universitate au anunțat Poliția, care a sosit la fața locului și oamenii legii au reușit să îl prindă pe tânăr înainte ca acesta să plece din campusul universității.

Polițiștii l-au percheziționat pe studentul de 22 de ani și au descoperit asupra lui un cuțit, care avea o lamă de opt centimetri. Acesta a fost dus la spital, unde au venit și oamenii legii.

ADVERTISEMENT

Este cunoscut faptul că bărbatul are probleme psihice, acesta fiind și motivul pentru care a reacționat așa în sala de clasă, chiar în timpul examenului.

Acesta are un tratament specific pentru afecțiunile sale, dar se pare că în ziua examenului nu a luat niciun fel de medicamente și reacția sa a fost una severă.

ADVERTISEMENT

Tânărul student suferă de tulburare anxioasă și depresie, iar el a ajuns la Secția de Psihiatrie a spitalului. În același timp, oamenii legii au întocmit un dosar penal pe numele acestuia.

Studentul este acuzat de folosirea fără drept a unui obiect periculos. Nu se știe dacă acesta va mai reveni pe băncile universității, după acest incident care s-ar fi putut solda cu o tragedie.

Sinuciderile printre tineri sunt tot mai dese în țara noastră, iar acesta nu este un caz singular. Acum câteva zile, un adolescent și-a luat viața cu o substanță cumpărată de pe internet.

O altă tânără, de doar 17 ani, și-a pus capăt zilelor în curtea bunicilor săi, din cauza problemelor de familie.

ADVERTISEMENT
Tags: