News

Un student român la Cambridge, mort din motive necunoscute

Moarte fulgerătoare. David Cristian Călin (21 de ani), student în anul al II-lea la prestigioasa universitate Cambridge, absolventul Colegiului „Costache Negruzzi” din Iaşi, olimpic...
18.12.2015 | 18:14
Un student roman la Cambridge mort din motive necunoscute
ADVERTISEMENT

Moarte fulgerătoare. David Cristian Călin (21 de ani), student în anul al II-lea la prestigioasa universitate Cambridge, absolventul Colegiului „Costache Negruzzi” din Iaşi, olimpic internaţional la ştiinţele pământului şi chimie, a murit joi.

David Cristian Călin a fost desemnat “Elevul Anului 2012” din Iaşi. Deocamdată cauza decesului nu este cunoscută cu exactitate, dar cel mai probabil studentul a murit din cauza unei afecţiuni de care nu se ştia suferind. Tânărul şi-a pierdut viaţa în timp ce se afla în ţară, în vacanţă.

ADVERTISEMENT

David Cristian Călin era student în anul al II-lea la Universitatea Cambridge. Decesul ieşeanului a avut loc în timp ce fratele său plecase în Anglia, la un interviu de admitere în cadrul aceleiaşi universităţi, scrie adevarul.ro.

Tânărul se afla în ţară, în vacanţă

David Cristian Călin, absolvent al Colegiului „Costache Negruzzi” din Iaşi, a participat şi a câştigat premii la numeroase concursuri şi olimpiade locale, naţionale şi internaţionale.

ADVERTISEMENT

Tânărul a făcut performanţă în domeniul ştiinţelor pământului, fizici şi chimiei, dar era pasionat şi de ştiinţele umane. Profesorii şi colegii săi au precizat că David a fost un tânăr excepţional, o minte sclipitoare care a urcat Iaşiul pe podiumul olimpic de mai multe ori. Elevul ieşean a obţinut în anul 2010 medalia de bronz la Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori, organizată în Nigeria.

În următorul an, David s-a clasat pe primul loc la Olimpiada de Ştiinţe ale Pământului şi a adus aurul acasă. În 2012, David Cristian Călin s-a remarcat din nou şi a câştigat medalia de argint la Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada, secţiunea chimie. La ediţia din 2013 a olimpiadei pluridisciplinare, care reuneşte cei mai buni elevi la ştiinţe din întreaga lume, tânărul din Iaşi a obţinut medalia de aur.

ADVERTISEMENT

Sursă: www.click.ro