Jurnaliștii locali au aflat că polițiștii au fost atacați de tânăr în momentul în care aceștia au ajuns într-o locuință din Peștiș, localitate componentă a orașului Aleșd (județul Bihor).
Oamenii legii erau în timpul serviciului, iar în locuința în care au ajuns se afla și cuțitarul în vârstă de 17 ani. Potrivit alesdonline.ro, adolescentul a devenit brusc foarte iritat de prezența polițiștilor în locuință.
O reacție care nu prea mai miră având în vedere că individul era un scandalagiu cunoscut în zonă. Totodată, el avea și un cazier bogat, până la 17 ani fiind cercetat în mai multe dosare penale, pentru distrugere și violențe.
Așadar, fără să ezite, tânărul de 17 ani a început să manifeste un comportament ostil față de oamenii legii. La un moment dat, el chiar l-a pălmuit pe unul dintre agenți. N-a fost suficient, așa că a luat un cuțit și s-a repezit să-l înjunghie.
Din fericire, nu și-a dus intenția criminală la final și a fost imobilizat. Ulterior, oamenii legii au depus plângeri penale pentru ultraj împotriva adolescentului cuțitar.
”În data de 29 octombrie, doi lucrători de poliție din cadrul Poliției orașului Aleșd, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu într-o locuință din Peștiș, au fost agresați prin lovire cu palma și amenințare cu cuțitul de către o persoană de sex masculin aflată în vizită în locuința respectivă”, a declarat prim-procurorul Rodica Popa, de la Parchetul Aleșd.
La data de 30 octombrie, scandalagiul a fost reținut o zi și tot în aceeași zi, la Judecătoria Aleșd a fost aprobată propunerea procurorilor de arestare pentru 30 de zile.
Altfel, amintim că în urmă cu aproape 24 de ore, un bărbat înarmat cu un cuțit a fost imobilizat de polițiști pe Calea Victoriei. La această situație s-a ajuns pentru că individul amenința trecătorii.
”Polițiștii au procedat imediat la interceptarea și imobilizarea acestuia. Ulterior, bărbatul a fost preluat și condus la sediu de către polițiștii Secției 1, în vederea continuării verificărilor și luării măsurilor legale”, au transmis într-un comunicat cei de la Poliția Capitalei.