News

Un tânăr medic de la Spitalul Universitar din București s-a sinucis. A fost găsit în locuința sa

Un medic de 32 de ani de la Spitalul Universitar din București s-a sinucis. Acesta a fost găsit fără suflare, joi, în locuința sa.
29.10.2021 | 08:50
Un tanar medic de la Spitalul Universitar din Bucuresti sa sinucis A fost gasit in locuinta sa
Un tânăr medic de la Spitalul Universitar din București s-a sinucis. A fost găsit în locuința sa. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Gest extrem al unui medic de la Spitalul Universitar din București. Cadrul medical, în vârstă de doar 32 de ani, și-a pus capăt zilelor, joi, 28 octombrie.

Din primele informații, acesta și-ar fi injectat un anestezic care se găsește doar în spitale sau în farmaciile cu circuit închis, fiind găsit mort în locuința sa.

ADVERTISEMENT

Un medic de 32 de ani de la Spitalul Universitar din București s-a sinucis

Tânărul cadru medical din Capitală era cunoscut ca urmând un tratament antidepresiv. În ultimul timp, acesta a întrerupt medicația, potrivit Antena 3, care precizează că a fost ziua sa de naștere și nu îl sunase nimeni.

Drept urmare, nu ar fi exclus ca perioada depresivă din viața sa să se fi reactivat și asta să fi condus la decizia extremă de a-și pune capăt zilelor.

ADVERTISEMENT

Colegii medicului de la spitalul din Capitală au fost șocați la auzul veștii morții sale. Apropiații săi au transmis mesaje de condoleanțe pe pagina de socializare a acestuia:

”Dumnezeu să te odihnească în pace. Ne-ai lăsat muți astăzi. Ne-ai lăsat un gol în suflet. Ai fost un om și un doctor minunat, nu refuzai niciodată pe nimeni, care care apela la tine.

ADVERTISEMENT

Nu te vom uita niciodată. După o gardă grea, așa veste ne-a terminat și mai rău pe toți!”, scrie o colegă.

”Îmi pare rău. Era frumos, tânăr, deștept, bun. Dar l-a durut atât de rău sufletul… Și nimeni nu a văzut. Aripi de înger îți vom face cu toții, pentru ca te-am iubit și nu ți-am spus”, a postat o altă colegă de la unitatea medicală.

ADVERTISEMENT

O tragedie similară, raportată în urmă cu o săptămână în Cluj-Napoca

În urmă cu doar o săptămână, pe 22 octombrie, o întâmplare tragică șoca lumea medicală din Arad. Marius Farcaș, un medic de 33 de ani, a murit după ce s-a aruncat de la etajul 5 al unui hotel din Cluj-Napoca.

Victima era un medic specialist în Genetică Medicală și asistent universitar cercetător în cadrul Disciplinei de Genetică Medicală, UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Acesta absolvise Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca în anul 2013 și, începând din același an, a devenit doctorand. La scurtă vreme după înscrierea la doctorat, a început să lucreze ca și cadru didactic în cadrul Disciplinei de Genetică Medicală, anunță Aradon.ro.

ADVERTISEMENT
Tags: