News

Un tânăr militar de 24 de ani a murit la mare. Bogdan Cosmin Buzea, plâns de camarazii săi

17.08.2019 | 14:05
Un tanar militar de 24 de ani a murit la mare Bogdan Cosmin Buzea plans de camarazii sai

O nouă tragedie pe litoralul românesc. Din păcate, un tânăr de doar 24 de ani pe nume Bogdan Cosmin Buzea, militar de profesie, și-a găsit sfârșitul în vacanță la Marea Neagră. Acesta făcea parte din batalionul 96 LAROM ‘Mircea Voievod’ din Ploiești. Colegii lui Bogdan sunt cei care au făcut anunțul trist în această după amiază.

Un tânăr militar a murit pe litoral

Potrivit unor surse citate de observator.tv, tânărul de 24 de ani a murit pe litoral unde, cel mai probabil, se bucura de vacanță. Conform postării de pe Facebook a Brigăzii Militare de la Ploiești, funeraliile au avut loc astăzi, iar băiatul a fost plâns de colegi și de familie.

„Cu durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă, mult prea devreme, a colegului nostru, sergent Buzea Bogdan Cosmin, încadrat la Batalionul 96 LAROM din Ploiești. Întregul personal al Brigăzii 8 LAROM și al unităților din compunerea sa, profund îndurerat de evenimentul petrecut, își exprimă compasiunea față de familia militarului. Funeraliile vor avea loc sâmbăta, 17 august începând cu orele 11.00 la Cimitirul Militar Ghencea III – București. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Drum lin, camarade!”, este scris în postarea de pe rețeaua de socializare.

militar mort litoral
Moartea lui Bogdan i-a îndurerat pe cei apropiați. Sursa foto: Brigada 8 LAROM

Tot mai mulți românii au murit în acest sezon la mare

„Dumnezeu să-l odihnească în pace,drumul să-i fie lin către îngeri și Doamnul să-l ia sub aripa sa! Condoleante familiei, putere sa treaca; Bunul Dumnezeu să – l ierte și sa – l odihnească în pace și liniște!”, sunt câteva dintre mesajele de condoleanțe postate de români pe Facebook.

Moartea lui Bogdan îngroașă o statistică tot mai îngrijorătoare, și anume în acest sezon estival au murit foarte mulți oameni pe litoralul românesc. Numai în ultimele luni s-au stins din viață mai multe persoane, cele mai multe înecate în mare.