News

Un tată din Iași și-a dat fiul în judecată și i-a cerut toți banii înapoi pentru facultate. Descoperire uluitoare pe care a făcut-o

Cum a ajuns un tată să-și dea în judecată fiul. Totul s-a produs imediat ce bărbatul a făcut descoperirea și a vrut înapoi toți banii cheltuiți pe facultate
02.06.2024 | 17:53
Un tata din Iasi sia dat fiul in judecata si ia cerut toti banii inapoi pentru facultate Descoperire uluitoare pe care a facuto
Cum au ajuns un tată și un fiu să se judece pentru bani. Tatăl vrea înapoi toți bani cheltuiți pe facultatea băiatului. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Tată și fiu s-au luat la ceartă pe holurile tribunalului din cauza pensiei alimentare. Tatăl, obligat printr-o hotărâre judecătorească să plătească pensia, a cerut ulterior returnarea banilor, argumentând că fiul său nu mai urmează studiile. Curtea de Apel urmează să decidă cine are dreptate în acest caz, scrie ziaruldeiasi.ro.

Motivul pentru care un tată și-a dat fiul în judecată

Legea impune ca părinții să participe în mod egal la întreținerea și educarea copiilor. În cazul unui divorț, părintele care nu are custodia copilului trebuie să plătească o pensie alimentară până când copilul împlinește 18 ani. Dacă acesta continuă studiile după majorat, obligația de plată a pensiei se extinde până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.

ADVERTISEMENT

În urma unei decizii din 2018 a Judecătoriei, confirmată în septembrie 2020, Dan P. a fost obligat să plătească pensie alimentară fiului său, Cristian. Chiar a fost necesară executarea silită, Dan fiind obligat să plătească 27.000 lei.

Tatăl a descoperit ulterior că fiul său se înscrisese la două facultăți, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și Facultatea de Informatică, dar fusese exmatriculat de la amândouă pentru absențe și lipsa promovării examenelor.

ADVERTISEMENT

Astfel, după iunie 2019, când Cristian a terminat liceul, el nu a mai continuat studiile. Dan P. a cerut în instanță returnarea sumei de 21.400 lei, pensia alimentară plătită după această dată, mai arată sursa citată.

Copilul n-a mai studiat, dar tatăl a plătit facultatea

Judecătoria a avut o altă opinie. Conform documentelor de la dosar, Cristian s-a retras de la studii în octombrie 2020 de la FEAA și în aprilie 2021 de la Informatică.

ADVERTISEMENT

Într-un alt proces, plata pensiei alimentare a fost sistată din martie 2021. Suma de 27.000 lei reținută tatălui era pentru perioada iulie 2019 – august 2020, când Cristian era încă student. Magistrații au respins cererea lui Dan P. ca nefondată.

Dan P. a contestat decizia Judecătoriei. El a susținut că fiul său nu a frecventat cursurile și nu a trecut niciun examen, conform informațiilor primite verbal de la secretariatele facultăților.

ADVERTISEMENT

Însă declarațiile tatălui nu au influențat decizia judecătorilor. Tribunalul a analizat actele din dosar și a concluzionat că, câtă vreme Cristian avea statut de student, el era considerat a fi în continuarea studiilor. Tribunalul a menținut decizia Judecătoriei. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel, care va analiza recursul lui Dan P.

ADVERTISEMENT