Un tată și fiica lui, în vârstă de 7 ani, au fost dați dispăruți de mama copilei, după ce bărbatul a luat-o pe fată și nu a mai dus-o înapoi la domiciliul femeii. Părinții minorei sunt divorțați de ceva vreme.
Este alertă în județul Gorj, după dispariția unui bărbat de 33 de ani, Victor Marian Stanca, și a fiicei sale de 7 ani, Miruna Alexandra Stanca. Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au primit sesizarea din partea mamei copilei, o femeie de 39 de ani, originară din comuna Șcheia, Iași.
Potrivit oamenilor legii, fostul soț al femeii are domiciliul în comuna Turburea, Gorj, iar vineri, 9 august, a luat-o pe copilă la el acasă. După divorț, minora de 7 ani a rămas în grija mamei.
Însă, tatăl avea dreptul să își viziteze fiica și să o ia la locuința lui atunci când dorea. Condiția era să o aducă pe copilă înapoi la mamă. Ultima dată când femeia i-a văzut pe cei doi a fost vineri, 9 august.
Bărbatul ar fi trebuit să se întâlnească, duminică, 11 august, cu fosta soție, în localitatea Răcari, din județul Dolj, pentru a-i înapoia fata. Însă, acesta nu a ajuns la locul întâlnirii și nu i-a mai răspuns la telefon.
În acest context, femeia a hotărât să sesizeze autoritățile. Din cercetările polițiștilor reiese că tatăl și fiica lui au plecat din casa acestuia, duminică, la ora 12:00. Cei doi sunt căutați de oamenii legii.
Polițiștii apelează la ajutorul populației pentru a-i găsi. Cei care dețin informații cu privire la locul în care s-ar afla sunt rugați să sune la 112 sau să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.
Au fost transmise semnalmentele celor doi dispăruți, inclusiv o fotografie a bărbatului. Victor Marian Stanca are 1,75 înălțime, 74 kg, părul șaten și ochii căprui. Ultima dată când a fost văzut purta cioc.
Minora dispărută, Miruna Alexandra Stanca, are 1,00 m înălțime, 20 de kilograme, păr șaten prins în coadă, ochii căprui și fața ovală. Fata era îmbrăcată într-o rochiță de culoare roz și pantofi sport negri.