Daniel Oprița a dezvăluit în exclusivitate pentru FANATIK că Balthazar Pierret a fost extrem de aproape să semneze în iarnă cu CSA Steaua, iar site-ul nostru a aflat toate detaliile mutării.
Daniel Oprița a urmărit în iarnă mai mulți jucători din Franța în pauza din iarnă și l-a dorit foarte mult pe Balthazar Pierret în Ghencea. Cele două părți bătuseră palma, însă mijlocașul de 21 de ani a fost în cele din urmă deturnat de Dinamo.
„Am vrut să îl aduc pe Pierret la Steaua! Eu vorbisem de mult cu el, de o lună, dar la noi la club tot că stai, să vedem, că nu știu cum facem. L-am sunat și el era pe drum să semneze cu Dinamo! Atunci ne-am hotărât și noi și făcusem rost de tot ce trebuie. A fost prea târziu pentru că deja se înțelesese cu Dinamo!
E jucătorul pe care îl văzuzem, discutasem și de bani, tot, și trebuia să semneze. Îi propusesem un salariu de 3.500 de euro. Mă hotărăsem de mult timp. Mi-a plăcut mult de el. Am vorbit cu impresarul lui și bătusem palma.
De la început am vrut să îl iau, dar nu știam dacă există posibilitatea să îl plătim. Eu sunt în discuții cu mai mulți jucători străini din România și din străinătate”, a declarat antrenorul celor de la CSA Steaua, în exclusivitate pentru FANATIK.
Contactat de FANATIK, Mihai Joița, impresarul lui Balthazar Pierret, a vorbit despre negocierile cu cei de la CSA Steaua.
„Este foarte adevărat. A fost ofertă, dar nu a fost nimic scris pentru că la ei durează foarte mult până își dă acordul comandantul. Daniel Oprița l-a dorit foarte mult și și-a dat acordul sportiv imediat. Eu bătusem palma cu Daniel. Numai că de la Daniel până la „Dumnezeu”…. Nici nu știi cine decide”.
Dinamo va rămâne și fără ultimii doi jucători francezi din lot, astfel că meciul cu U Cluj, care a dus la retrogradarea rușinoasă în Liga 2, a fost ultimul în tricoul „alb-roșu” pentru Baptiste Aloe și Balthazar Pierret: „Balthazar nu mai rămâne sub nicio formă la Dinamo! La Dinamo avea 4.000 de euro salariu. Nici Baptiste Aloe. Joacă alții titulari care au salariu 9.000 de euro și el are 2.000 de euro!”.
Închizătorul francez în vârstă de 21 de ani nu duce însă lipsă de oferte și cel mai probabil va reveni în Franța: „Balthazar are trei oferte din liga a doua din Franța. A jucat foarte bine la Dinamo. El trebuia să meargă la Hagi înainte de CSA Steaua, dar nu am putut să îl scot de la club.
Are șanse foarte mari să joace la un club foarte bun din Ligue 2. A fost și în lotul lui Nice din Ligue One și vorbim de un jucător foarte tânăr care are doar 21 de ani”, a declarat Mihai Joița, în exclusivitate pentru FANATIK.