Sport

Jakub Hromada s-a accidentat înainte de Rapid – FCSB! Diagnosticul primit de fotbalist și cât va lipsi de pe teren. Update exclusiv

Jakub Hromada s-a accidentat și nu va putea juca pentru giuleșteni în derby-ul cu FCSB. În lotul lui Şumudică va apărea în premieră Peter Ademo, adus de la Sheriff Tiraspol. Cât lipsește Hromada.
02.03.2025 | 20:19
Jakub Hromada sa accidentat inainte de Rapid  FCSB Diagnosticul primit de fotbalist si cat va lipsi de pe teren Update exclusiv
Un titular s-a accidentat înainte de Rapid - FCSB! Jucătorul de 700.000 de euro, pentru prima oară în lotul lui Șumudică. Sursa. sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Rapid – FCSB e capul de afiş al penultimei runde din sezonul regulat al SuperLigii. Derby-ul se dispută duminică, de la ora 20:00, pe Arena Naţională, cele două echipe fiind despărţite de 7 puncte în acest moment.

UPDATE: Cât va lipsi Jakub Hromada

Jakub Hromada s-a accidentat chiar înaintea derby-ului dintre Rapi și FCSB, iar fotbalistul nu a fost inclus de Marius Șumudică în lotul pentru această partidă. FANATIK a aflat că jucătorul a suferit o leziune musculară și va lipsi între 7 și 10 zile de pe gazon.

ADVERTISEMENT

Jakub Hromada, out din lotul Rapidului pentru derby!

Marius Şumudică are bătăi de cap înainte de această partidă. Jakub Hromada a suferit o accidentare şi nu va fi apt pentru derby. De asemenea, Andrei Borza va lipsi pentru cumul de cartonaşe galbene, în timp ce Diogo Mendes are o accidentare de lungă durată.

Mijlocaşul slovac a evoluat în 16 meciuri pentru Rapid în acest sezon. Hromada a ratat primele etape ale campionatului după accidentarea gravă suferită la umăr în play-off-ul sezonului trecut, tot în faţa celor de la FCSB.

ADVERTISEMENT

Peter Ademo, pentru prima oară în lotul Rapidului!

Şumudică are parte şi de veşti bune. În premieră, în lotul Rapidului se va afla Peter Ademo. Mijlocaşul central împrumutat de la Sheriff Tiraspol ar putea debuta pentru giuleşteni duminică seara, în derby.

Ademo este cotat la 700.000 de euro şi a fost adus în ultima zi de transferuri, pe 10 februarie. În acest sezon, fotbalistul a evoluat în 19 meciuri pentru Sheriff, reuşind să marcheze 3 goluri şi să dea două assist-uri.

ADVERTISEMENT

Şumudică: “Vreau ca jucătorii mei să realizeze că numai cu o doză de agresivitate vom realiza un obiectiv ok”

Marius Şumudică a declarat înaintea meciului că îşi doreşte un plus de agresivitate de la jucătorii săi în derby. Antrenorul giuleştenilor spune că jucătorii săi nu trebuie să aibă niciun pic de relaxare înaintea derby-ului, având în vedere că au obţinut deja calificarea matematică în play-off:

ADVERTISEMENT

“Dacă vom fi la fel de concentrați și ne vom dori victoria, cu siguranță ne vom ridica la nivelul unui adversar care, din punctul meu de vedere, este cel mai bun în momentul de față.

Vreau ca jucătorii mei să realizeze că numai cu o doză de agresivitate vom realiza un obiectiv ok. Sper să nu le fim inferiori cu nimic. Dacă mâine vom reuși să luăm puncte, apoi și la Sibiu, vom încerca la începutul play-off-ului să fim agățați de primele 3 locuri.

Nu vreau să îmi arog merite și să pozez într-un foarte bun motivator, dar cu Șumudică nu există relaxare, mai ales că întâlnim FCSB. Nimic nu îți permite să ai o doză de relaxare de la început până la sfârșit.

“Pentru mine mai importante sunt meciurile cu FCSB din play-off, când se joacă pe 3 puncte întregi”

Doar victoria ne-ar avantaja, egalul nu ne ajută decât la rotunjire, deja avem 23 de puncte dacă le rotunjim acum. Dacă, ferească Dumnezeu, pierdem, tot cu 23 de puncte rămânem, așa că vom încerca să câștigăm acest meci.

Este dorința suporterilor, își doresc victoria. Pentru mine mai importante sunt meciurile cu FCSB din play-off, când se joacă pe 3 puncte întregi”, a spus Şumudică la conferinţa de presă.