Fotbal intern

Un triplu campion cu Dinamo, aproape de o revenire în Ștefan cel Mare. Ce antrenor e pe lista DDB

19.03.2021 | 18:17
Un triplu campion cu Dinamo aproape de o revenire in Stefan cel Mare Ce antrenor e pe lista DDB
ADVERTISEMENT

Florentin Petre, unul dintre cei mai titrați foști fotbaliști ai lui Dinamo, este dorit de suporterii-acționari ai clubului. După instalarea lui Gigi Mulțescu pe banca primei echipe, DDB caută antrenor și pentru gruparea secundă.

Omul dorit de suporterii-acționari pentru a ocupa funcția de antrenor la Dinamo 2 este Florentin Petre, unul dintre foștii fotbaliști emblematici ai clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 45 de ani, Petre are un palmares impresionant în tricoul ”câinilor”, alături de care a cucerit 3 titluri de campion, 5 Cupe și o Supercupă a României. În plus, Dinamo mai are o mică datorie către Petre din vremea în clubul era finanțat de Ionuț Negoiă.

Florentin Petre este dorit în locul lui Emil Ursu la Dinamo 2

Dinamo 2 a început cu un eșec partea a doua a sezonului în Liga 3. Conform Prosport, suporterii din Programul Doar Dinamo București au decis să-l înlocuiască pe Emil Ursu, tehnicianul care pregătește echipa ”câinilor mici” din vara anului trecut.

ADVERTISEMENT

Pe Florentin Petre îl ajută și trecutul său dinamovist și rezultatele din ultima perioadă. Petre este lider cu Dacia Unirea Brăila, în Seria 2 din eșalonul al treilea și cunoaște foarte bine nivelul fotbalului din ligile inferioare.

În plus, actuala echipă pregătită de Florentin Petre se confruntă cu probleme financiare, astfel că revenirea fostului internațional la clubul care l-a lansat în fotbalul mare are șanse mari să se concretizeze.

ADVERTISEMENT

Florentin Petre a mai antrenat-o pe Dinamo 2 în urmă cu 6 ani

Aducerea lui Florentin Petre la echipa secundă a lui Dinamo face parte dintr-o strategie mai amplă de reorganizare a clubului, pregătită de suporterii-acționari, care au renunțat recent și la serviciile antrenorului Jerry Gane, de la prima echipă.

Florentin Petre a debutat în cariera de antrenor pe banca celor de la Dinamo 2, ca secund al lui Ion Marin, iar în 2015 a fost instalat principal în locul lui Florin Bratu. Foresta Suceava și Dacia Unirea Brăila sunt celelalte echipe de seniori pregătite de Petre.

ADVERTISEMENT

Ca fotbalist, Florentin Petre a adunat aproape 260 de meciuri în tricoul lui Dinamo cu care a cucerit aproape toate trofeele interne, doar Cupa Ligii lipsind din palmaresul impresionant a fostului mijlocaș.

  • 54 de meciuri în tricoul echipei naționale are Florentin Petre
ADVERTISEMENT