Un bărbat aflat în stațiunea Mamaia a fost la un pas de moarte, fiind scos în stop cardio-respirator din mare.
Din primele informații, incidentul a avut loc la primele ore ale dimineții. La un moment dat, acesta a intrat să facă o baie în apa mării şi nu a mai ieşit. Panicați, oamenii de pe plajă au alertat imediat salvamarii şi au sunat la 112.
Bărbatul a fost scos din apa mării inconștient, iar cadrele medicale s-au luptat minute în şir pentru a-l readuce la viaţă.
La fața locului, pentru a-l salva pe bărbatul înecat, au intervenit un echipaj SAJ B2 și un echipaj SMURD C.
Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, bărbatul, a fost găsit de către echipele medicale în stop cardio-respirator, fiind început protocolul de resuscitare.
Din fericire, acesta a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate, anunță Dobrogea TV.
Presa locală mai anunță că pacientul este internat la terapie intensivă în stare gravă.
Duminică, în stațiunea Mamaia a fost arborat steagul galben, iar în sudul litoralului, de la Eforie și până la Vama Veche, cel roşu, ceea ce înseamnă că scăldatul este interzis.
Actualul sezon estival a debutat cu o dublă tragedie. Weekendul trecut, doi tineri şi-au pierdut viaţa după ce au vrut să se răcorească în apă. Unul dintre ei avea 23 de ani şi era înotător de performanţă, iar cel de-al doilea avea numai 20 de ani şi îşi căuta un job sezonier la malul mării.
Băiatul de 20 de ani din Vrancea ajunsese pe litoral să-și caute un loc de muncă. El s-a aruncat de pe dig, în zona Obelisc din Costinești, și s-a lovit grav la cap. Salvamarii l-au scos în stop cardio-respirator.
În ceea ce-l privește pe celălalt tânăr, din Hunedoara, acesta venise pe litoral la niște rude. El a murit sâmbătă, 4 iunie, după ce a intrat să facă o baie în canalul Dunăre-Marea Neagră, la Medgidia, și nu a mai ieșit. Din primele informații, acestuia i s-a făcut rău în apă și s-a înecat.