Un vas de croazieră s-a transformat într-un vehicul al groazei, iar cei aproape 150 de turişti de la bord trăiesc un coşmar în loc să-şi petreacă vacanţa de vis în jurul lumii. Un caz rar de infecţie cu hantavirus face ravagii pe vasul „Hontius”, iar până în acest moment trei persoane au murit, iar altele trei sunt bolnave, în timp ce pasagerii sunt obligaţi să rămână la bord, nefiindu-le permis să coboare în niciun port.
„Hondius” a plecat în urmă cu aproximativ șapte săptămâni din cel mai mare port al Patagoniei, Ushuaia, conform datelor de la MarineTraffic, care au identificat-o ca fiind o navă de croazieră sub pavilion olandez. A făcut escale în Antarctica și pe teritoriul britanic de peste mări, în Insula Sfânta Elena, înainte de a ancora duminică în largul portului Praia, capitala Insulelor Capului Verde.
Primul pasager care a prezentat simptome a fost un bărbat olandez în vârstă de 70 de ani, care a murit pe navă după plecarea din teritoriul antarctic, trupul său fiind debarcat pe Insula Sfânta Elena. Soţia lui şi-a continuat drumul pe apă până la Johannesburg, unde a leşinat pe aeroport, în timp ce se pregătea să urce în avionul care să o ducă înapoi în Olanda. În scurtă vreme femeia a murit pe teritoriul sud-african.
Operatorul vasului de croazieră, Ocean Expeditions, a transmis că trupul celei de-a treia victime rămâne la bord, în apropiere de coastele Capului Verde, iar prioritatea imediată este să se asigure că bolnavii primesc tratament medical. La bord mai sunt două persoane infectate, ambii membri ai echipajului, în timp ce al treilea pacient, un cetăţean britanic, se află la terapie intensivă într-un spital din Johannesburg. Acesta s-a îmbolnăvit după ce nava a plecat din Insula Sfânta Elena și trecea pe lângă insula Ascension.
Marele mister rămâne deocamdată cum s-au produs infecţiile. Ministerul Sănătăţii din Patagonia a dat asigurări că nu s-a raportat niciodată un caz de hantavirus în provincie, dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii aminteşte că hantavirusul este endemic în alte părți ale Argentinei și statului vecin Chile. Scott Miscovich, medic de familie și director executiv al Premier Medical Group, spune că este extrem de neobișnuit să existe un focar de hantavirus pe o navă care nu a călătorit nicăieri unde virusul este endemic. „Când am citit prima dată asta am crezut că este o greșeală de tipar”, a spus el pentru CNN după aflarea veștii despre presupusa epidemie.
Autoritățile locale din Capul Verde au intervenit pentru a oferi asistență celor de pe vasul „Hondius”, dar în momentul de faţă nu permit nimănui să debarce. Dintre cele șase persoane simptomatice, până în prezent a fost confirmat în laborator un singur caz de infecție cu hantavirus, în timp ce celelalte cinci sunt cazuri suspecte, conform datelor de ultimă oră de la OMS.
Hantavirusul este răspândit în multe părți ale lumii și se transmite în principal prin contactul cu urina și excrementele rozătoarelor, în special șobolanii. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, hantavirusul poate provoca două boli grave: sindromul pulmonar și febra hemoragică cu sindrom renal, care le provoacă rinichilor leziuni renale. În prezent, nu există medicamente specifice sau tratamente țintite împotriva hantavirusului și doar asistența medicală timpurie poate îmbunătăți șansele de supraviețuire.
Simptomele precoce includ oboseală, febră, dureri musculare, precum și dureri de cap, amețeli, frisoane și, la unii pacienţi, probleme abdominale. Simptomele ulterioare ale sindromului pulmonar cu hantavirus includ tuse, dificultăți de respirație și senzație de greutate în piept.
Boala este rară, dar extrem de mortală, cu rată de deces de aproximativ 38% la persoanele care dezvoltă simptome respiratorii. În cazul în care pacientul este imunocompromis sau vârstnic rata de mortalitate poate fi mai mare. Din cauza unei infecţii cu hantavirus a murit anul trecut pe Betsy Arakawa, soția regretatului actor Gene Hackman.
Există două modalități plauzibile prin care s-ar fi putut produce suspecta epidemie de pe vasul de croazieră „Hondius”, spune Scott Miscovich. În primul rând, nava s-ar fi putut contamina cu fecale sau urină de șobolan sau, în al doilea rând, unul dintre pasageri ar fi putut contracta varianta Andes a hantavirusului, pentru care există dovezi limitate de transmitere de la om la om. „Dacă dovezile indică o transmitere la om, acest lucru va schimba viitorul medicinei de călătorie, al bolilor infecțioase și al medicinei tropicale”, consideră medicul.