Vești uimitoare pentru persoanele care adoră să parieze. Una dintre cele mai mari curse de cai din întreaga lume se transformă în perioada imediat următoare în întâlniri romantice. Cum va arăta evenimentul programat pentru 2025 și unde va avea loc.
Dacă auzi cuvântul „derby” cu siguranță gândul îți zboară la fotbal, dar nu este deloc așa. Cea mai importantă cursă de cai de pe glob este urmărită cu sufletul la gură de milioane de persoane datorită competiției și femeilor frumoase.
Probabil acest aspect a fost luat în calcul de organizatorii care vin cu o idee inedită. Cursa Golden Eagle se schimbă semnificativ și aduce întâlniri de dragoste pentru cei care doresc să-și găsească sufletul pereche.
Ei bine, ce se întâmplă, de fapt? Competiția cu premii în valoare de 5 milioane de lire sterline, care va fi găzduită pentru prima dată de Royal Randwick din Sydney, Australia, aduce transformări radicale și nemaiauzite.
Concret, una dintre cele mai mari curse de cai din lume devine un eveniment de întâlniri romantice. Potrivit The Sun, pariorii sunt îndemnați să „treacă direct la distracție” încă de plecarea cailor de la linia de start.
Pariorii care își doresc să ia parte la întâlnirile romantice de la una dintre cele mai bogate curse de cai din lume au primit instrucțiuni foarte clare. Aceștia vor purta pe toată durata competiției insigne care indică statutul amoros.
Lucrurile sunt cât se poate de simple pentru participanți. Sistemul este inspirat din semafoarele rutiere, ceea ce înseamnă că verde arată că persoanele sunt singure și disponibile. În schimb, culoarea roșu simbolizează că se află într-o relație deja.
Mai mult, organizatorii au anunțat că va fi și o insignă galbenă. Acesta va fi folosită de persoanele care se confruntă cu complicații romantice. În felul acesta, pariorii se vor bucura de cursa de cai, dar și de întâlniri inedite.
„Acest sistem simplu elimină toată stânjeneala și trece direct la distracție. Este vorba despre a fi direct, încrezător și a împărtăși distracția, emoția și poate chiar și puțină dragoste.
Este o zi dedicată modei de înaltă clasă, curselor de cai de elită și creării de legături reale.
Este pentru cei care cunosc puterea unei conversații față în față, a unui râs împărtășit și a energiei unei mulțimi care sărbătorește o victorie”, susțin organizatorii cursei de cai, mai arată sursa citată.
În altă ordine de idei, evenimentul din Australia este programat pentru prima zi din luna noiembrie. Se așteaptă ca numărul spectatorilor să fie unul foarte mare. Organizatorii cred că vor fi peste 50.000 de persoane.
Anterior, cursa de cai a fost găzduită la Rosehill Gardens, la periferia orașului Sydney. Cererea mare de bilete pentru cursa de anul acesta a făcut să se producă o schimbare a locației. Cu siguranță, acest pas va fi de bun augur pentru pariori.
Mai mult decât atât, se preconizează că va fi unul dintre cele mai elegante evenimente pentru persoane singure organizate pe un hipodrom din Australia. Totodată, ziua de 1 noiembrie este considerată o mare sărbătoare în rândul australienilor.
Una dintre cele mai mari curse de cai din lume schimbă radical lucrurile și în online. Anul acesta internauții au posibilitatea să câștige premii generoase pe platforma TikTok, unde se organizează un concurs interesant.
Acesta a fost denumit „Golden Pick-Up Line” (Replica de agățat de aur) și este dedicat persoanelor care nu au un partener de viață. Ele sunt încurajate să împărtășească pe rețelele de socializare cele mai bune replici de agățat.
La final persoana care a oferit cea mai bună replică va câștiga un premiu. Trofeul este în bani și se ridică la valoarea de 10.000 de dolari.