Sport

Unde a ajuns să antreneze Eugen Trică, după ce a retrogradat de trei ori într-un sezon. Premieră pentru fostul tehnician de la FC U Craiova

Eugen Trică și-a găsit echipă după despărțirea de FC U Craiova. Antrenorul român bifează prima experiență ca „principal” în străinătate.
03.07.2024 | 20:30
Unde a ajuns sa antreneze Eugen Trica dupa ce a retrogradat de trei ori intrun sezon Premiera pentru fostul tehnician de la FC U Craiova
Unde a ajuns să antreneze Eugen Trică după despărțirea de FC U Craiova. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Eugen Trică revine pe banca tehnică după despărțirea de FC U Craiova. Antrenorul român în vârstă de 47 de ani a semnat cu Sohar Club, în prima ligă din Oman. Tehnicianul care a retrogradat în sezonul precedent cu Gloria Băneasa, CSM Alexandria și FC U Craiova se află la prima experiență ca antrenor principal în afara României.

Unde a ajuns să antreneze Eugen Trică, antrenorul care a retrogradat de trei ori într-un sezon

Eugen Trică a înregistrat cifre dezastruoase în sezonul precedent. Antrenorul născut la Teslui le-a pregătit de-a lungul stagiunii pe Gloria Băneasa (Liga 3), CSM Alexandria (Liga 2) și FC U Craiova (Liga 1). La finalul sezonului, toate cele 3 echipe au retrogradat.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 47 de ani, Eugen Trică și-a găsit echipă după două luni de pauză. Antrenorul român a semnat cu Sohar Club și va pregăti în premieră un club din străinătate din postura de „principal”. Eugen Trică a semnat un contract valabil pe un an cu clubul din Oman.

Principalul obiectiv al lui Eugen Trică la Sohar Club va fi clasarea pe o poziție cât mai înaltă. În sezonul precedent, Sohar Club a terminat pe locul 4 în campionatul din Oman. Românul îi ia locul pe banca tehnică lui Bruno Siklic.

ADVERTISEMENT

Eugen Trică, lot de doar 3,45 de milioane de euro la noua echipă

Sohar Club, aflată în prima ligă de fotbal din Oman de 3 sezoane, are un lot evaluat de Transfermarkt.com la 3,45 milioane de euro. Cel mai valoros fotbalist aflat sub comanda lui Eugen Trică este mijlocașul nigerian Daniel Etor (250.000 de euro).

Ultima oară, Eugen Trică a pregătit-o pe FC U Craiova, fiind înlocuit de Marius Croitoru. Antrenorul în vârstă de 47 de ani a adunat 7 meciuri în ultimul mandat pe banca oltenilor, reușind o victorie, 3 remize și 3 înfrângeri în perioada 5 aprilie – 28 mai 2024.

ADVERTISEMENT

De-a lungul carierei, Eugen Trică a antrenat echipe, precum Juventus București, CFR Cluj, UTA Arad, Metalul Reșița, Sportul Snagov, FCU Craiova, Turris Tg. Măgurele, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Metaloglobus, Concordia Chiajna, Gloria Băneasa și CSM Alexandria.

Premieră pentru Eugen Trică! Principal în străinătate pentru prima oară

Eugen Trică se află la prima experiență ca antrenor principal în străinătate. De-a lungul carierei, Eugen Trică a mai fost antrenor secund în Liban, la Nahda Club Bar Elias și Al-Ittihad, în Arabia Saudită.

ADVERTISEMENT

În sezonul 2020/2021, Eugen Trică și-a trecut în palmares promovarea cu FC U Craiova pe prima scenă din România. Eugen Trică a adunat cele mai multe meciuri într-un singur mandat pe banca celor de la Concordia Chiajna (19).

ADVERTISEMENT