Sport

Unde ajunge Ermal Krasniqi după plecarea de la Sparta Praga. Va fi antrenat de un român

Ermal Krasniqi, fostul jucător al celor de la CFR Cluj și Rapid, este aproape să schimbe din nou echipa și va fi antrenat de un român.
25.08.2025 | 09:00
Unde ajunge Ermal Krasniqi dupa plecarea de la Sparta Praga Va fi antrenat de un roman
Ermal Krasniqi va pleca de la Sparta Praga și va colabora cu un antrenor român. Sursă foto: indeksonline.net
ADVERTISEMENT

La un an după ce a plecat din Giulești și a semnat Sparta Praga, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Ermal Krasniqi se va despărți de formația cehă și va colabora cu un antrenor român.

Ermal Krasniqi va lucra cu un antrenor român

Mijlocașul kosovar în vârstă de 27 de ani nu și-a găsit locul la Sparta Praga și se pregătește de plecarea din capitala Cehiei, după ce în actualul sezon a prins doar câteva minute în două partide din cele 10 jucate de formația lui Brian Priske.

ADVERTISEMENT

În ciuda faptului că nu a impresionat după plecarea din SuperLiga, Ermal Krasniqi a rămas în atenția românilor și este foarte aproape de a lucra cu antrenorul Edi Iordănescu la Legia Varșovia.

”Ermal Krasniqi face testele medicale la Varșovia și semnează cu Legia. Va mai fi cel puțin încă un transfer pentru întărirea ofensivei până la finalul perioadei de mercato”, a scris jurnalistul polonez Konrad Ferszter.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu, aproape să o ducă pe Legia în grupa de Conference League

Este o veste extrem de importantă pentru fostul selecționer al naționalei României, care este la un pas de a se califica cu Legia Varșovia în faza grupei unice din Conference League după ce a câștigat prima manșă a play-off-ului pe terenul scoțienilor de la Hibernian, scor 2-1.

ADVERTISEMENT

În ciuda victoriei care o plasează pe formația poloneză în postura de mare favorită la calificare, antrenorul român s-a arătat deranjat de faptul că echipa sa în loc să marcheze de 3-0 a primit gol pe finalul jocului.

ADVERTISEMENT

”A fost o victorie foarte importantă, pentru că e greu să obții un rezultat pozitiv aici, contra unei astfel de echipe. Pe de o parte, sunt fericit că am câștigat, era crucial. Pe de altă parte, sunt puțin frustrat. Am condus cu 2-0 și am avut ocazii să facem 3-0. Dar, meciul s-a încheiat cu scorul de 2-1”, a declarat Edi Iordănescu.