Daiana și Rareș, singurul cuplu de la Insula Iubirii care a trecut testul fidelității, din sezonul 8, și-au pus admiratorii pe gânduri după terminarea filmărilor pentru show-ul care i-a consacrat. Unde au plecat cei doi îndrăgostiți? Imaginile ”vorbesc” de la sine.
Daiana și Rareș au pășit încrezători în sezonul 8 de la Insula Iubirii care a avut finala miercuri seara, 28 august. Conexiunea puternică s-a dovedit pe parcursul emisiunii, căci în pofida ispitelor pe care le aveau împrejur nu au căzut în plasa lor.
Rareș la un moment dat s-a îmbătat și a dansat lasciv cu una dintre femeile din ”Casa Ispitelor”, dar Daiana nu a considerat că a fost trădată astfel, ci mai degrabă a fost supărată că partenerul ei a băut atât de mult încât abia se mai ținea pe picioare.
Cuprinsă de mâhnire, Daiana și-a exprimat la un moment dat dorința de a se despărți de iubitul ei, pe motiv că nu vrea să-și trăiască viața lângă un bărbat alcoolic. La ultimul bonfire, însă, Daiana a radiat de bucurie când și-a revăzut partenerul și și-a schimbat intenția.
În etapa finală a sezonului 8, Daiana l-a îmbrățișat și l-a sărutat cu patos pe Rareș când s-au revăzut după ce au stat 3 săptămâni în preajma ispitelor. Tânăra a uimit multă lume când a spus vrea să continue povestea de dragoste, după ce părea extrem de hotărâtă să pună punct.
Și Rareș a confirmat că dorește să-și continue povestea de dragoste cu Daiana. Conform postărilor de pe conturile lor de socializare, și acum ei sunt împreună. Nu s-au despărțit după terminarea emisiunii și se bucură de o vacanță de vis.
Daiana și Rareș sunt plecați într-o vacanță romantică pe o insulă elenă. Rareș nu a publicat nicio imagine din timpul frumos petrecut cu iubita lui, dar Daiana a postat pe Instagram o fotografie în care apare pe un șezlong, relaxându-se pe o plajă, cu o băutură răcoritoare în mână.
Dincolo de acest aspect, Daiana s-a remarcat la Insula Iubirii și prin firea sa geloasă. I-a impus lui Rareș să nu aibă anumite gesturi față de alte fete, iar înainte de a cunoaște ispitele, Daiana s-a supărat amarnic pe Rareș pe motiv că a vorbit frumos despre o fată pe care a văzut-o. Ba chiar a început să plângă.
”Nu poate să aibă (n.r. încredere în ea). La un moment dat, eu pentru ea, am fost mamă, tată, știu că nu a fost bine, dar… Oricum, ea a avut o copilărie grea pentru că nu a avut tată, a crescut fără tată, tatăl ei a abandonat-o, are un tată vitreg pe care nu prea îl suportă, e mai ciudată treabă”, a justificat Rareș comportamentul iubitei sale.