Life

Unde s-a filmat Liceenii, filmul în care joacă Ștefan Bănică Jr. Cum arată în 2022 celebra școală

Liceenii, producția în care au jucat Ștefan Bănică Jr. și Oana Sîrbu, este în continuare în picioare. Puțină lume știe care este unitatea de învățământ unde s-au filmat scenele.
07.07.2022 | 11:49
Unde sa filmat Liceenii filmul in care joaca Stefan Banica Jr Cum arata in 2022 celebra scoala
Unde s-a filmat Liceenii. Unitatea de învățământ funcționează și în prezent. Sursa foto: Facebook. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Celebra școală în care vedeta de la Antena 1 și colega sa de scenă au jucat roluri memorabile, care nu au fost uitate nici în ziua de ani, funcționează și acum. Este vorba de o școală care a fost schimbată în totalitate.

Unde s-a filmat Liceenii. Unitatea de învățământ funcționează și în prezent

Liceenii, producția în care joacă Ștefan Bănică Jr., în regia regretatului Nicolae Corjos, a fost filmat într-o școală din sectorul 3 al Capitalei. Mai exact, școala a fost construită în septembrie 1967, în cartierul Titan.

ADVERTISEMENT

Inițial unitatea de învățământ, aflată în apropiere de Piața Miniș, a purtat numele de Liceul de Cultură Generală nr. 43. Ulterior, în perioada 1977-1990 denumirea sa a fost de Liceul de Matematică – Fizică Nr. 3 (MF3).

Așa se intitula și în perioada în care Ștefan Bănică Jr., Oana Sîrbu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu-Botez și Cesonia Postelnicu filmau pentru producția Liceenii, care a fost difuzată pentru prima oară în 1986.

ADVERTISEMENT

Cu un an înainte regretatul regizor Nicolae Corjos realiza scene memorabile în Declarație de dragoste. În momentul de față unitatea de învățământ funcționează la capacitate maximă, s-a schimbat radical și se numește Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza.

Ștefan Bănică Jr., amintiri de la filmările pentru Liceenii

Ștefan Bănică Jr., actorul care l-a interpretat pe Mihai în filmul Liceenii, are foarte multe amintiri frumoase din perioada respectivă. Cântărețul a păstrat o legătură strânsă cu colegii, printre care se numără și Mona Segall.

ADVERTISEMENT

„Eu veneam direct din armată, de la Craiova. În ultimele două luni de armată am filmat Liceenii, după ce am fost detaşat la Bucureşti. Aveam o altă stare decât colegii mei din film, pentru că, ieşind din unitate, mă simţeam liber.

Ne distram mult între noi, cei din distribuţie. S-au legat prietenii de-o viaţă. Cu unii dintre cei care lucrau atunci la film lucrez şi astăzi.

ADVERTISEMENT

De pildă, cu Mona Segall, care atunci era secretară de platou şi care astăzi este unul dintre cei mai mari producători de televiziune din România, am făcut Dansez pentru tine”, a declarat actorul, notează adevarul.ro.

ADVERTISEMENT