În cadrul unui interviu televizat la care a luat parte în urmă cu câteva zile, Ion Țiriac, 86 de ani, a rememorat în fața jurnaliștilor o serie de întâlniri din trecut pe care le-a avut cu Donald Trump, 79 de ani. Cu această ocazie, miliardarul din România a venit și cu o veste deloc plăcută pentru actualul șef de la Casa Albă.
Dat fiind faptul că este unul dintre cei mai influenți români, dar și printre cei mai bogați, fiind mereu în topul Forbes al miliardarilor în euro de mulți ani de zile, Ion Țiriac a fost întrebat și despre ultimele evenimente importante petrecute la nivel mondial și național. Fostul tenismen a vorbit despre situația de la vârful fotbalului românesc.
După recentele alegeri pentru șefia Federației Române de Fotbal, Ion Țiriac a explicat de ce, în opinia sa, Răzvan Burleanu nu ar fi trebuit să mai candideze pentru al patrulea mandat la șefia FRF. Actualul conducător de la Casa Fotbalului tocmai a preluat mandatul după un scrutin în care și-a zdrobit contracandidatul.
În acest context, Țiriac a adus în discuție și zvonurile potrivit cărora Trump ar viza o nouă candidatură pentru Casa Albă, în 2028. ”Nu îl cunosc pe domnul Burleanu, doar de trei ori l-am văzut. Nu pot să-mi dau cu părerea, aș judeca ceva care nu mă… Însă eu sunt totuși de părere că atunci când strămoșii noștri – ai umanității, nu ai românilor – începând cu americanii și terminând cu olimpicii, când au spus: ‘Domnule, două termene ajung!’. De ce? Pentru că la urmă te confunzi cu funcția și nu mai știi care e dreapta, care e stânga”, a spus afaceristul, la Digisport.
În cadrul aceluiași interviu, Țiriac s-a referit și la dorința lui Donald Trump de a rămâne la Casa Albă pentru un al treilea mandat. În opinia românului, actualul lider american visează frumos. Cu această ocazie, Țiriac a dezvăluit locul în care se întâlnea, în trecut, la bere cu Donald Trump. ”Iar treaba cu domnul Trump, cu al 3-lea mandat, cred că visează.
Eu îl cunosc pe domnul Trump pentru că pe vremea noastră, când jucam la Forest Hills, venea la prânz la masă la country club, beam o bere. Era nu domnul președinte, ci domnul businessman (n.r. om de afaceri) pe vremea aia, acum 40 de ani”, a declarat Ion Țiriac, conform sursei citate.
Nu este pentru prima dată când Țiriac dezvăluie faptul că a avut contacte cu Donald Trump. În urmă cu un an, miliardarul român a povestit o întâlnire memorabilă pe care el și legendarul tenismen Ilie Năstase au avut-o în urmă cu mai mulți ani cu actualul președinte al Statelor Unite ale Americii.
”Donald Trump este un jucător. Donald Trump este un om extraordinar de deștept, să nu vă înșelați cu el. Este un megaloman. A ajuns președintele Statelor Unite. Cu tot respectul, Donald Trump pe care-l cunoaștem noi, și eu, și Ilie (n.r. Năstase), este un om de business care bea berea cu noi și îl întrebam, ‘Băi Donald, ce faci, domne, ai cumpărat Eastern Airline acum opt luni și acum dai faliment!’ Și zicea, ‘Băi Țiriac, vezi-ți de tenisul tău și lasă-mă pe mine cu business-ul, să fac bani’.
Și uite că Donald Trump a făcut nu știu câte trilioane pentru Statele Unite, dar în detrimentul celeilalte părți a lumii”, a declarat Ion Țiriac, în fața reporterilor, la Galeria de Automobile Țiriac Collection, din mai 2025.