Fotbal intern

Unde se transferă Nicu Stanciu după ce a “evadat” de la Al Ahli! Încă o destinație surpriză pentru “decar”

18.05.2019 | 13:55
Unde se transfera Nicu Stanciu dupa ce a evadat de la Al Ahli Inca o destinatie surpriza pentru decar

Nicu Stanciu a hotărât să plece de unul singur de la Al Ahli, înainte de finalul campionatului din Arabia Saudită după ce nu a fost plătit în ultimele patru luni. Stanciu nu a văzut niciun salariu de când s-a transferat în Golf și a încasat doar banii pe care îi avea promiși la semnătură

Unde se transferă Nicu Stanciu după ce a “evadat” de la Al Ahli! Pe urmele lui Mitriță în MLS?

Mijlocașul naționalei României a plecat la începutul acestui an de la Sparta Praga la Al Ahli Jeddah, saudiții plătind 10 milioane de euro pentru această mutare. Mai mult, salariul lui Stanciu a fost unul de nerefuzat: 2,5 milioane de euro pe an, însă mijlocașul nu a văzut niciun cent din acest salariu. S-a iscat o polemică în jurul salariului încasat de Stanciu, Marius Șumudică și Gabi Balint au declarat că sumele adevărate sunt mai mici decât s-a stabilit inițial: “7 milioane e suma de transfer şi 1,4 milioane salariul lui. Cu tot cu bonusuri!”, au susținut cei doi.

Însă, indiferent de cifrele acestui transfer, Nicu Stanciu nu a văzut nimic din acești bani. Mijlocașul nu a mai suportat situația și a plecat de la Al Ahli și s-a întors în România. Același lucru l-au făcut ceilalți jucători străini de la Al Ahli, nemulțumiți de faptul că nu și-au văzut salariile în ultimele trei luni. Stanciu va face demersurile la FIFA pentru a-și recupera banii din contract și pentru a fi declarat jucător liber.

Așa cum era de așteptat, mijlocașul naționalei României nu duce lipsă de oferte. Cotat în acest moment la 4,25 milioane de euro, Stanciu este dorit înapoi de Sparta Praga. Cehii ar putea face o adevărată afacere cu românul. L-au vândut în iarnă cu 10 milioane de euro și după câteva luni ar putea să îl aibă înapoi, gratis. Cehii de la iDnes scriu că Stanciu ar putea să ajute echipa în noul sezon, mai ales că Dockal, căpitanul echipei, va rata sezonul viitor din cauza unei accidentări: “A fost cel mai scump jucător din istoria clubului și a fotbalului ceh, evoluând excelent, dar oferta de la Al-Ahli era prea tentantă pentru a fi refuzată. Sparta a primit un preț foarte bun. Acum, ar putea ajuta echipa. Căpitanul Dočkal a fost operat la tendonul achilean și va rata startul sezonului viitor”

Unde se transferă Nicu Stanciu după ce a evadat de la Al Ahli! Încă o destinație surpriză pentru decar
Unde se transferă Nicu Stanciu după ce a evadat de la Al Ahli! Încă o destinație surpriză pentru decar. Stanciu, în perioada FCSB

Ce spune Dan Petrescu de un transfer la CFR Cluj?

O altă variantă vehiculată de cehii de la iDnes este MLS: “Stanciu s-au putea transfera în Statele Unite”. În acest caz, în campionatul nord-american ar urma să evolueze doi dintre cei mai valoroși fotbaliști români la ora actuală: Alex Mitriță și Nicu Stanciu. U Craiova a primit 8 milioane de euro la începutul acestui an pentru transferul lui Mitriță la New York City. Românul nu a rupt gura târgului în SUA până în acest moment, însă este un om de bază al echipei.

Teoretic, dacă Nicu Stanciu va rămâne liber de contract, s-ar putea întoarce în Liga 1 Betano, la CFR Cluj și FCSB. Singura problemă ar fi salariul uriaș al jucătorului, imposibil de suportat de oricare echipă. De altfel, Dan Petrescu a tranșat discuțiile despre o eventuală mutare: “Nu ne putem permite un jucător cu salariul pe care îl are el și cota lui”, a declarat Dan Petrescu.

Nicu Stanciu a fost cumpărat de Sparta Praga în iarna anului 2018 pentru 4 milioane de euro și a fost vândut pentru aproximativ 10 milioane de euro un an mai târziu la Al Ahli. În acest moment, mijlocașul este cotat la 4,25 milioane de euro.

Nicusor Stanciu in meciul de fotbal dintre Romania si Serbia, din cadrul Ligii Natiunilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 14 octombrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Unde se transferă Nicu Stanciu după ce a evadat de la Al Ahli! Încă o destinație surpriză pentru decar. Nicu Stanciu, cu mingea la picior
  • 9,8 milioane de euro a încasat FCSB pentru Nicu Stanciu în 2016 de la Anderlecht
  • 2,5 milioane de euro este salariul lui Stanciu la Al Ahli