Life

Unde și cum a fost surprins armurierul filmului „Rust” după ce Alec Baldwin a ucis-o pe Halyna Hutchins. Tânăra fugise de la locul tragediei

Apar detalii din ce în ce mai interesante în cazul Alec Baldwin-Halyna Hutchins. Daily Mail a publicat prima imagine cu armurierul filmului Rust.
26.10.2021 | 11:33
Unde si cum a fost surprins armurierul filmului Rust dupa ce Alec Baldwin a uciso pe Halyna Hutchins Tanara fugise de la locul tragediei
Alec Baldwin, în mijlocul cel mai dur moment al vieții sale. Foto: Hepta/ publika.md
ADVERTISEMENT

Tânăra care se ocupa de întreținerea armelor, care nu s-ar fi asigurat că pistolul pe care l-a mânuit Alec Baldwin era încărcat, a fugit de pe platourile de filmare ale peliculei Rust. Femeia care se ocupa de arme a plecat acasă la ea, extrem de îngrijorată.

Hannah Gutierrez Reed, în vârstă de 24 de ani, a fost pentru prima dată fotografiată de când arma încărcată de ea a ucis-o pe fotografa Halyna Hutchins.

ADVERTISEMENT

Despre tânăra cu părul vopsit în mov și galben, presa din străinătate a scris că a mai avut probleme cu întreținerea armelor. Fata ar fi fost la început de carieră. Neglijența de la filmările pentru Rust îi provoacă acum coșmaruri.

Armurierul filmului „Rust” a fugit de pe platourile de filmare după ce Alec Baldwin a ucis o femeie

Hannah a fost fotografiată de jurnalistul Andy Johnstone, iar Daily Mail a publicat primele imagini cu aceasta după incidentul nefericit din  Santa Fe.

ADVERTISEMENT

Gutierrez Reed a fugit de la locul tragediei și a fost văzută ulterior vorbind non-stop la telefon în afara locuinței ei din Arizona.

Hannah pare extrem de îngrijorată în fotografiile publicate de cotidianul britanic. Pe chipul ei se poate vedea cât de tare a marcat-o acest eveniment.

ADVERTISEMENT

Jurnaliștii au încercat să stea de vorbă cu ea, însă nu a dorit să facă nicio declarație. După ce a terminat să vorbească la telefon, plimbându-se în jurul casei sale din orașul Bullhead, armurierul a intrat repede în casă. N-a vrut nici măcar să asculte întrebările celor adunați în fața locuinței.

armurier alec baldwin
Hannah Reed, tânăra care trebuia să se asigure că arma folosită de Alec Baldwin nu era încărcată. Foto: Andy Johnstone, Daily Mail

Vina, pasată de la armurier la asistentul de regie care i-a înmânat pistolul actorului

Hannah a fost însărcinată să se ocupe de armele din recuzită vinerea trecută, pe 23 octombrie. Fata a fost sub comanda șefului de recuzită Sarah Zachry.

ADVERTISEMENT

Potrivit unor cercetări preliminare făcute de poliție la fața locului, unul dintre cele trei pistoale Colt a fost lăsat pe masă încărcat de armurier. Alec Baldwin l-a folosit neasigurându-se, de asemenea, că pistolul este ”viu”.

Pistolul lăsat pe masă de Gutierrez i-a fost înmânat lui Baldwin de asistentul regizorului britanic Dave Halls. I-ar fi spus actorului că pistolul era rece. L-a asigurat apoi că îl putea folosi pentru fotografiile realizate pentru film.

În urma morții Halynei Hutchins, vina este pasată de la stânga la dreapta. Alec Baldwin, armurierul Hannah Reed și asistentul care i-a înmânat pistolul lăsat pe masă de Gutierrez ar urma să dea explicații în fața instanței.

Mai multe apeluri au fost făcute la 911 după ce fotografa a fost împușcată mortal. Mulți dintre apelanți au sunat pentru a-l denunța pe Baldwin. Întrebarea care stă pe buzele tuturor este de ce oricare dintre cele trei pistoale care se aflau în clădirea unde se pregătea recuzita avea muniție reală. Filmului din spatele filmului abia acum începe.

 

 

ADVERTISEMENT