Aprilie 2009. Celularul unei domnişoare „de societate” sună…
– Alo, săru’ mîna…
– Da… Bună ziua… Cine e?
– Un admirator de-al tău…
– Pe nume?
– Adrian… din Bamboo, mergi prin Bamboo?
– Da, merg…
– De-acolo te ştiu, sînt fotbalist, Cristea, mă ştii?
– Aaaa, fotbalist, da, normal că te ştiu, toată lumea te ştie, de la Dinamo, normal! Da’ de ce m-ai sunat?
– Tu eşti singură sau ai pe cineva?
– Am pe cineva… da’ nu e aşa ceva oficial… nu e o relaţie… nu sîntem căsătoriţi… el e mai mult plecat din ţară, se ocupă cu afacerile lui, China, Japonia… şi eu ies cu fetele cam în fiecare zi… sînt tînără, sînt frumoasă, altă treabă ce-am decît să mă duc la club, la unghii, la sală, am şi eu grijă să mă distrez, normal, aşa că e uşor să ne vedem cînd el e plecat, nu mi-e greu să ne-ntîlnim…
– Tu munceşti undeva?
– Nu muncesc, ce trebuie să muncesc, n-are el destui bani, că doar d-asta-i bărbat, să aibe grijă să mă întreţină, nu?
– De Paşte eşti cu el?
– Da, e în ţară, nu pot, dar ne vedem weekend-ul viitor că el pleacă, putem să mergem undeva la munte, mai retras, să nu ne vadă nimeni, că tu eşti fotbalist, în Bucureşti imediat se află… şi tot n-o să ieşim noi prea mult pe-afară… o să stăm în cameră să ne cunoaştem mai bine, nu te aburesc, eu aşa sînt, merg pînă la capăt cînd îmi place de cineva… da’ să iei o cameră cu jacuzzi, să facem şi-o băiţă, să ne simţim bine, să ne relaxăm…
– N-ar fi rău, dar să-ţi spun ceva: sînt Daniel Buzdugan şi totul a fost o farsă!
– O… ce?!
– O farsă pusă la cale chiar de iubitul tău, care e lîngă mine şi ascultă, vroia să-ţi facă o surpriză şi să te ceară de soţie în direct…
– Tîmpiţilor!
… tu, tu, tu, tu, tonul… Săptămîna patimilor, aprilie 2009…