Atanas Trică și-a luat adio de la CSA Steaua București la finalul sezonului 2022-2023 din Liga 2 Casa Pariurilor. Nepotul legendarului Ilie Balaci se va întoarce la Universitatea Craiova, iar fanii „alb-albaștrilor” îl așteaptă cu brațele deschise în Bănie.
Universitatea Craiova primește întâriri în ofensivă pentru sezonul viitor din SuperLiga înaintea ultimului meci din play-off cu Sepsi OSK. Nepotul lui Ilie Balaci își anunță revenirea la formația din Bănie după sfârșitul împrumutului la CSA Steaua București din Liga 2 Casa Pariurilor.
După un sezon petrecut în tricoul „militarilor”, Atanas Trică a decis să nu își prelungească împrumutul la trupa lui Daniel Oprița, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Doar patru jucători de la CSA Steaua au contract cu formația din Ghencea pentru sezonul viitor.
Atanas Trică a făcut anunțul cu privire la viitorul său pe rețelele de socializare, iar acesta a avut un mesaj pentru gruparea din Ghencea. Nepotul lui Ilie Balaci și-a schimbat și imaginea de profil și a ales să folosească o poză din derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova, scor 1-6, atunci când a marcat primul gol în tricoul „alb-albaștrilor”.
Totuși, Atanas Trică va avea o misiune dificilă la Universitatea Craiova, deoarece nepotul lui Ilie Balaci va avea o concurență seriosă, fiind pe același post cu Elvir Koljic sau Jovan Markovic. Din informațiile site-ului nostru, nepotul lui Ilie Balaci probabil va fi împrumutat pentru că își dorește să aibă mai multe minute.
„Militarii” au terminat pe poziția secundă în Liga 2 Casa Pariurilor, însă trupa lui Daniel Oprița nu are drept de promovare în SuperLiga. CSA Steaua – Gloria Buzău, scor 4-2, a fost ultimul meci pentru Atanas Trică înaintea revenirii în Bănie, însă nepotul lui Ilie Balaci nu a mers împreună cu colegii săi la galeria din Ghencea.
Atanas Trică a dezvăluit că ziua în care bunicul său a fost omagiat în derby-ul Universitatea Craiova – FCSB pe „Ion Oblemenco” l-a făcut să se îndrăgostească de formația din Bănie. Acesta mărturisea că își dorește să înscrie cât mai multe goluri în tricoul „alb-albaștrilor” după împrumutul la CSA Steaua.
Fotbalistul promovat de Marinous Ouzunidis la Universitatea Craiova este văzut una dintre speranțele fotbalului craiovean. Tânărul atacant a marcat un singur gol pentru olteni, însă rămane unul dintre favoriții suporterilor din Bănie.
„Am simțit o legătură foarte puternică de Universitatea Craiova abia după ce a murit bunicul meu. Am văzut la televizor meciul cu FCSB, fix când a murit, și ce atmosferă a fost ceva incredibil. A contat un pic faptul că tatăl meu a jucat la Steaua, să fiu sincer. E un club foarte frumos.
În vară o să mă întorc la Craiova. Al treilea obiectiv pentru 2023 este să am cât mai multe goluri la Craiova. N-am mai vorbit cu nimeni de la Universitatea în ultimul timp”, spunea Atanas Trică în urmă cu aproximativ șase luni.