Aventura lui Ianis Hagi la Alaves se încheie la finalul sezonului. Mijlocașul nu a confirmat în LaLiga, iar oficialii echipei nu își doresc să continue cu el și în stagiunea viitoare.
Ianis Hagi a fost împrumutat de la Glasgow Rangers în campionatul spaniol, la Alaves. Fotbalistul nu a confirmat în LaLiga, iar acesta este așteptat înapoi în Scoția vara aceasta.
Hagi a prins puține minute la Alaves. În campionat, fotbalistul a jucat 19 meciuri și nu a reușit să marcheze niciun gol. Mijlocașul a petrecut mai mult timp pe bancă în ultima perioadă, întrucât Alaves nu se va mai baza pe el și în sezonul viitor.
Presa din Scoția a vorbit despre situația lui Hagi. Glasgow Times a scris că acesta urmează să revină la Rangers din vara, unde va încerca să-și relanseze cariera.
„Hagi este hotărât să revină la Rangers la finalul actualului sezon. Mai are doi ani de contract pe Ibrox Park, după ce fostul antrenor Michael Beale i-a prelungit înțelegerea”, au scris jurnaliștii scoțieni.
Hagi a jucat 28 de minute în meciul de vineri seara împotriva celor de la Girona. Românul a fost introdus pe teren în finalul partidei și a avut câteva momente bune de joc. Hagi a dat o pasă de gol în prelungiri, la reușita lui Guridi. Scorul final a fost 2-2.
”Minutele sale nu au fost rele, deși trebuia să fie mai mult activ și protagonist, mai ales dacă ne uităm în zona adversă. A avut însă succes în combinații”, au scris jurnaliștii spanioli de la Noticias de Alava.
Situația românului este una destul de complicată. A jucat foarte puțin în 2024, iar acest lucru ar putea reprezenta o problemă pentru selecționerul României, Edi Iordănescu. Acesta a transmis în trecut că își dorește ca toți fotbaliștii din națională să aibă meciuri în picioare pentru a fi în formă pentru Campionatul European.
Marius Șumudică a vorbit despre situația lui Ianis Hagi. Antrenorul este de părere că fotbalistul a greșit când a ales să meargă la Alaves, întrucât nu era sigur că va fi titular la echipa din LaLiga. A precizat:
„La un jucător de câmp nu e ca la un portar. A ales greșit, asta a făcut. Tu în momentul în care ai în față un Campionat European și țelul tău este să joci acolo, există consecințe. Dacă joc, pot să aleg după aceea. Eu aleg înainte ceva, fac subsolul, fac parterul și după aceea ajung la mansardă.
Aleg ceva care să îmi dea garanția că pot să joc, astfel încât să ajung la Campionatul European. Eu așa aș fi văzut. Nu știu cine l-a sfătuit, nu știu ce s-a întâmplat”.