Sport

Unde va juca România la Cupa Mondială în cazul în care se califică. Suporterii vor fi nevoiți să facă sacrificii uriașe

România a aflat unde va juca la Cupa Mondială, asta în cazul în care se va califica la turneul final. Suporterii „tricolorilor” vor fi nevoiți să facă sacrificii uriașe.
06.12.2025 | 11:15
Unde va juca Romania la Cupa Mondiala in cazul in care se califica Suporterii vor fi nevoiti sa faca sacrificii uriase
Unde ar putea juca România la Campionatul Mondial. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În cazul în care va trece de barajul din luna martie, România va fi repartizată în grupa D a Campionatului Mondial, acolo unde se află deja Statele Unite ale Americii, Australia și Paraguay. Atât „tricolorii”, cât și suporterii vor fi nevoiți să parcurgă distanțe uriașe în cazul unei calificări.

Unde va juca România la Cupa Mondială în cazul în care se califică

Pentru a se califica la turneul final de vara viitoare, România are de depășit două confruntări în barajul programat în martie. Prima provocare, semifinala, va fi împotriva Turciei, pe 26 martie. Dacă „tricolorii” vor trece de reprezentativa „Semilunei”, atunci vor disputa finala barajului, pe 31 martie, în deplasare, contra câștigătoarei dintre Kosovo și Slovacia.

ADVERTISEMENT

În cazul optimist, în care se califică la turneul final, România ar debuta în competiție pe data de 13 iunie, contra naționalei din Australia, la Vancouver. După meciul din Canada, „tricolorii” ar merge în Statele Unite ale Americii, pentru următoarele două jocuri, cu Paraguay în San Francisco și cu SUA în Los Angeles.

Orele de start ale partidelor de la Campionatul Mondial vor fi anunțate în cursul zilei de sâmbătă, 6 decembrie, iar programul meciurilor României sunt următoarele:

ADVERTISEMENT
  • 13 iunie: Australia – România (BC Place, Vancouver)
  • 19 iunie: România – Paraguay (Levi’s Stadium, San Francisco)
  • 25 iunie: România – SUA (SoFi Stadium, Los Angeles)

România și suporterii „tricolorilor”, distanțe uriașe pentru meciurile de la Mondial

Dacă România s-ar califica la Mondial, „tricolorii” ar avea de parcurs distanțe foarte mari. După partida de debut cu Australia, disputată în Canada, echipa ar trebui să călătorească aproximativ 1.500 de kilometri până la San Francisco pentru al doilea joc.

ADVERTISEMENT

Ulterior, i-ar mai aștepta încă aproximativ 700 de kilometri între San Francisco și Los Angeles, unde ar întâlni selecționata gazdă, SUA. În cazul unei calificări la Mondial după 28 de ani, România se va bucura, cel mai probabil, de o masă foarte mare de suporteri, astfel că posibilele costuri ar fi impresionante.

Ce adversari ar întâlni România în fazele superioare ale Campionatului Mondial

În cazul în care România ar câștiga grupa, elevii lui Mircea Lucescu ar urma să întâlnească echipa clasată pe locul 3 din grupa B, E, F, I sau J.

ADVERTISEMENT

Dacă România ar încheia pe poziția a doua, adversara ar fi formația de pe locul 2 din grupa G, acolo unde se află Belgia, Egipt, Iran și Noua Zeelandă.

Există și posibilitatea ca România să se califice mai departe după o clasare pe locul 3, iar atunci ar juca împotriva câștigătoarei grupei E (Germania), I (Franța) sau K (Portugalia).

Din cele 12 grupe ale Mondialului se califică în fazele eliminatorii primele 2 din fiecare grupă, iar aici se adaugă 8 cele mai bune locuri 3 din competiție.

Cum arată grupele Mondialului

  • Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, UEFA Play-off D (Danemarca, Macedonia de Nord, Cehia, Irlanda)
  • Grupa B: Canada, UEFA Play-off A (Italia, Irlanda de Nord, Ţara Galilor, Bosnia), Qatar, Elveţia
  • Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoţia
  • Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, UEFA Play-off C (Turcia, România, Slovacia, Kosovo)
  • Grupa E: Germania, Curacao, Coasta de Fildeş, Ecuador
  • Grupa F: Olanda, Japonia, UEFA Play-off B (Ucraina, Suedia, Polonia, Albania), Tunisia
  • Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă
  • Grupa H: Spania, Insulele Capului Verde, Arabia Saudită, Uruguay
  • Grupa I: Franţa, Senegal, Play-off 2 (Irak, Bolivia, Surinam), Norvegia
  • Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania
  • Grupa K: Portugalia, FIFA Play-off 1 (Noua Caledonie, RD Congo, Jamaica), Uzbekistan, Columbia
  • Grupa L: Anglia, Croaţia, Ghana, Panama