Câteva zile de mai separă de începutul noului an, cu temperaturi de primăvară în decembrie. Organizația Meteorologică Mondială și experții internaționali fiind unanimi să declare 2023 ca cel mai călduros an din istorie.
Valabil și pentru directorul Agenției Naționale de Meteorologie, care a declarat că anul 2023 este cel mai călduros an din istorie pentru țara noastră.
În timp ce, cu mulți ani în urmă, frigul și zăpada dominau sfârșitul de an, românii au parte, cu câteva zile înainte de sosirea lui 2024, de o vreme de primăvară, cu temperaturi anormal de ridicate pentru această perioadă.
Adică cu minime de 6 grade și maxime de 15 și chiar peste. Pentru vineri, ANM prognozează în continuate temperature mai mari decât cele normale pentru această lună.
Minimele se vor situa între -4 și 5 grade, în timp ce maximele se vor încadra între 6 și 15 grade. Ploi slabe vor fi posibile izolat în vestul țării, unde cerul va fi variabil, noapte cu înnorări, cu un vânt slab și intensificări temporare ziua, în zonele înalte, la munte.
Temperatura maximă în București va urca până la 12 grade, cu o minimă ce va oscila între 0 și 2 grade, cu ceață dimineața. Vremea cu temperature peste mediile caracteristice acestei perioade va continua și sâmbătă. Maximele se vor încadra între 6-14 grade, cu minime între -3 și 5 grade.
Lapoviță și ninsoare se vor înregistra doar în zonele de munte, cu intensificări temporare ale vântului. La București, condiții de ceață vor apărea doar dimineața și noaptea, în timp ce maximele se vor încadra între 11 și 12 grade, cu minime între 0 și 2 grade.
Și în ultima zi a anului, vremea anormal de caldă nu se dezminte, cu maxime cuprinse între 6 și 14 grade. Vremea cu mult peste valorile termine caracteristice perioadei va persista în majoritatea zonelor
„Minimele termice, mai ridicate decât normele perioadei cu precădere în regiunile vestice și în extremitatea de sud-est, vor fi cuprinse între -4 grade în depresiunile intramontane și 6 grade în Dealurile de Vest și pe litoral. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări la altitudini foarte mari la munte”, scrie Adevărul. În Capitală, maximele vor fi cuprinse între 10 și 12 grade, cu o minimă cuprinsă între 0 și 2 grade.
Climatul nu a fost niciodată atât de dezechilibrat ca în 2023. Pe întreaga planetă, au fost doborâte recorduri de temperatură unul după altul. Decalajul față de mediile din trecut se mărește tot mai mult.
În special, anomaliile de temperatură observate în 2023 au creat condiții favorabile evenimentelor extreme, cum ar fi valurile de căldură și incendiile de pădure.
Anul 2023 este deja considerat cel mai cald din istorie de către observatorul european Copernicus. Temperatura medie este cea mai ridicată măsurată în primele 11 luni ale anului: cu 0,13°C mai mare decât în primele 11 luni din 2016, cel mai cald an înregistrat vreodată.