Fotbal international

Ungaria ne avertizează în caz că trecem de Islanda! Noua perlă a maghiarilor, gol de senzaţie. Video

04.09.2020 | 13:27
Ungaria ne avertizeaza in caz ca trecem de Islanda Noua perla a maghiarilor gol de senzatie Video
ADVERTISEMENT

Istoria fotbalului românesc are între filele sale mai multe pagini în care se află sinopticul confuntărilor cu vecina de la nord-vest, Ungaria. Şi care, în pofida ultimilor 20 de ani, când am mai refăcut din imensul handicap, continuă să fie dominată copios de unguri.

Cu stadionul din Budapesta ne putem revedea în luna noiembrie, cu o o condiţie esenţială, să obţinem viza de intrare în Ungaria în urma unui rezultat pozitiv în meciul din 12 octombrie, de la Reykjavik, în faţa Islandei. În acelaşi timp, maghiarii trebuie să treacă de Bulgaria.

ADVERTISEMENT

Pentru a ajunge, in extremis, la turneul final al EURO 2020, care se va juca sub această titulatură vara viitoare, şi a cărui grupă C va fi găzduită de Bucureşti, tricolorii trebuie să elimine Islanda şi dacă fac acest lucru să joace apoi meciul decisiv cu învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria.

Ungaria a învins Turcia în deplasare în Liga Naţiunilor

Iar Ungaria a arătat joi seară, la primul meci din divizia B a Ligii Naţiunilor, la Sivas, în faţa Turciei, că este o ecchipă naţională de care trebuie să ţinem cont în mod serios, reuşind o spectaculoasă victorie cu 1-0.

ADVERTISEMENT

Golul a fost o bijuterie a mijlocaşului de la Salzburg, Dominik Szoboszlai, doar 19 ani, considerat deja, datorită tehnicii şi lovirii balonului, un mix între Cristiano Ronaldo şi Zlatan Ibrahimovic, având şi o statură impunătoare, la 1,86 m.

A transformat formidabil o lovitură liberă de la 30 de metri

Szoboszlai a adus cele trei puncte transformând magistral o lovitură liberă de la 30 metri, mingea ducându-se în vinclu, după ce a lovit bara, fază la care portarul turc a fost statuie pe linia porţii.

ADVERTISEMENT

Jucătorul de numai 19 ani, extrem de bucuros de reuşită, a spus că a simţit că va fi gol din momentul în care a lovit mingea. “Am tras cum am vrut şi eram convins că va fi gol”

Ungaria a venit fără vedeta echipei

Selecţionerul Ungariei, italianul Marco Rossi, a mers la acest meci fără vedeta Balasz Dszudszak, actualmente fără club şi a anunţat clar că acesta poate reveni numai când îşi va găsi angajament.

ADVERTISEMENT

 “Nu a mai jucat din martie și nu are echipă. Faptul că se antrenează de o lună cu MTK nu e suficient. Dacă își găsește echipă și e în formă, ușa e deschisă”. Altfel, nu!”

Italianul Marco Rossi a folosit un sistem 3-4-2-1

Într-o grupă cu Rusia, Serbia şi Turcia, Ungaria era văzută drept cenuşăreasă, dar Rossi e convins că sistemul său de joc 3-4-2-1 va da mult de furcă oricărui adversar.

“Dacă jucăm în acest sistem (n.r. 3-4-2-1), adversarii au mai puține șanse de gol. Le-am cerut băieților să lupte pentru țara lor. Asta au făcut!”

ADVERTISEMENT