După șase meciuri jucate în Liga Europa, nicio echipă nu are maximum de puncte. Lider în clasament este Olympique Lyon, echipă cu o singură înfrângere și un golaveraj de 13-3. Tot o înfrângere au Midtjylland și Aston Villa.
Aston Villa, Ferencváros, Freiburg, Lyon, Midtjylland și Betis Sevilla sunt primele echipe care și-au asigurat locul în optimile de finală sau în play-off-urile fazei eliminatorii ale UEFA Europa League, ediția 2025-26. Ele nu mai pot rata ieșirea din grupă.
Foarte aproape de calificare sunt și FC Porto și Braga. Cele două echipe din Portugalia au câte 13 puncte, cu unul mai puțin decât Ferencvaros, Freiburg și Betis și cu două sub Aston Villa, Lyon și Midtjylland. Ferencvaros, Freiburg și Betis sunt neînvinse, având patru victorii și două egaluri.
Primele opt echipe din faza grupelor se califică direct în optimile de finală, iar echipele clasate între locul 9 și 24 vor disputa play-off-urile fazei eliminatorii, câștigătoarele calificându-se în optimile de finală.
FCSB este acum pe locul 27 din clasamentul Europa League, în timp ce Feyenoord coboară pe locul 30 şi nu mai are nicio şansă de calificare în play-off. Campioana României va juca ultimele două meciuri din Europa League în ianuarie 2026. Pe 22 ianuarie, FCSB va juca pe terenul lui Dinamo Zagreb, iar o săptămână mai târziu va primi vizita celor de la Fenerbahce.
Pentru a merge mai departe, FCSB are nevoie de minimum patru puncte din ultimele două meciuri, dar și de un joc al rezultatelor. Două victorii ar asigura calificarea în proporție de 100 %, dar adversarii din ianuarie nu sunt deloc facili. Iar Dinamo Zagreb e și ea în luptă pentru calificare, având un punct peste FCSB.
După înfrângerea de aseară, Feyenoord a încheiat conturile cu obiectivul de a merge mai departe. Olandezii au rămas cu doar trei puncte. Rangers, Sturm Graz, Utrecht, Salzburg, Malmo și Maccabi Tel Aviv sunt și ele eliminate.
Decepția competiției este echipa franceză Nice. Aceasta are șase înfrângeri din șase posibile și au marcat doar patru goluri, primind 13. Nice are un sezon slab și în campionat, fiind pe locul 12, după ce anul trecut a terminat pe locul 4.
Datele meciurilor din Europa League
Play-off-urile fazei eliminatorii: 19 și 26 februarie 2026
Optimi de finală: 12 și 19 martie 2026
Sferturi de finală: 9 și 16 aprilie 2026
Semifinale: 30 aprilie și 7 mai 2026
Finala: 20 mai 2026 (Istanbul)
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/clasament-europa-league-1.jpg)