Imane Khelif s-a calificat în semifinalele turneului feminin de box de la Jocurile Olimpice, categoria mijlocie mică. Sportiva în vârstă de 25 de ani a trecut în sferturi la puncte de maghiara Anna Luca Hamori. La finalul meciului, maghiarii au dat un titlu acid plecând de la controversele de gen ale sportivei din Algeria.
Imane Khelif a avut parte de un meci mult mai dificil față de prima partidă în care a învins-o pe italianca Angela Carini după doar 45 de secunde. Pugilista algeriană a început bine partida și a câștigat primele două runde.
În cele din urmă, Imane Khelif s-a impus la puncte și a avansat în semifinale, asigurând o medalie olimpică Algeriei, conform Agerpres. La finalul meciului, Imane Khelif și Anna Luca Hamori s-au îmbrățișat.
Totuși, prezența sportivei din Algeria la Jocurile Olimpice de la Paris a fost aspru contestată. În careul de ași, Imane Khelif o va înfrunta pe thailandeza Janjaem Suwannapheng.
Maghiarii nu au trecut cu vederea afecțiunea de care suferă Imane Khelif și au titrat în termeni duri victoria pugilistei din Algeria în meciul cu Anna Luca Hamori. ”Cromozomii masculini au câștigat. Luca Hamori a fost eliminată”, au scris jurnaliștii maghiari de la Sportal.
În primă fază, Imane Khelif a fost acuzată că ar fi, de fapt, transsexual. Totuși, apropiații sportivei, inclusiv tatăl său, a infirmat că Imane Khelif ar fi „bărbat biologic”. ”Copilul meu este fată. A crescut ca o fată.
E o fată puternică. Am crescut-o să fie muncitoare. Italianca pe care a întâlnit-o nu a putut să o învingă pe fiica mea, pentru că nu e la fel de puternică”, a spus Omar Khelif, tatăl lui Imane, pentru Sky News.
Anul trecut, Imane Khelif a fost interzisă la Campionatul Mondial din cauza nivelului crescut de testosteron. Antecedentele pugilistei din Algeria au făcut ca prezența sa la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 să fie aspru contestată.
Imane Khelif suferă de o tulburare de dezvoltare sexuală care o face să aibă cromozomi de tip XY, specific bărbaților. De asemenea, Imane Khelif, din cauza tulburării de dezvoltare sexuală, are un nivel de testosteron întâlnit la masculi.
Toate aceste aspecte o determină pe Imane Khelif să aibă o musculatură dezvoltată peste medie. În urmă cu o zi, Federaţia de Box din Ungaria a trimis o solicitate către Comitetul Olimpic Internațional pentru a obiecta referitor la participarea lui Khelif în turneu.
Acuzată că este bărbat, Imane Khelif s-a descătușat la finalul victoriei cu Anna Luca Hamori. Calificată în semifinale, Imane Khelif a mers direct la antrenorii săi, după care a izbucnit în plâns. Pugilista din Algeria nu s-a putut opri din plâns nici măcar la ieșirea din ring.
La Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021, Imane Khelif a ajuns până în sferturile de finală la categoria 63 kg. Sportiva africană a cedat în fața irlandezei Kellie Harlington. CIO a stabilit că Imane Khelif este eligibilă de joc la JO de la Paris 2024 și a criticat descalificarea anterioară dictată de Asociația Internațională de Box.