Sport

Ungurii s-au făcut de râs în Europa League! Autogol de cascadorii râsului. Video

Start de meci cu ghinion pentru Ferencvaros! Ungurii și-au trimis mingea în propria poartă în duelul cu echipa din Premier League, Nottingham Forest.
29.01.2026 | 23:41
Ungurii sau facut de ras in Europa League Autogol de cascadorii rasului Video
Autogol incredibil în Nottingham Forest - Ferencvaros. Ungurii și-au trimis mingea în propria poartă
ADVERTISEMENT

Ferencvaros, campioana Ungariei, a avut parte de un început de meci de coșmar în Europa League, în fața celor de la Nottingham Forest. Echipa din Premier League conducea cu 2-0 după doar 21 de minute. Maghiarii și-au trimis balonul în propria poartă.

Autogol incredibil în Nottingham Forest – Ferencvaros. Ungurii și-au trimis mingea în propria poartă

În minutul 17 al partidei din capitala Ungariei, Yates, fotbalistul celor de la Nottingham Forest, a trimis o centrare la firul ierbii. Colegii săi nu au reușit să ajungă la balon, însă, până la urmă, mingea a intrat în poarta celor de la Ferencvaros. Otvos a încercat să respingă balonul, însă intervenția s-a dovedit una eronată.

ADVERTISEMENT

Doar patru minute mai târziu, Igor Jesus, atacantul celor de la Nottingham Forest, a dublat diferența de pe tabelă. Tot Yates a fost jucătorul cu ultima pasă, însă de această dată și-a găsit un coleg. Maghiarii nu au reușit să reducă din diferență până la finalul primei părți.

Ferencvaros și Nottingham Forest pot merge împreună în primăvara europeană!

Totuși, Ferencvaros își va continua aventura în cupele europene, indiferent de rezultatul din partida cu Nottingham Forest. Maghiarii sunt în siguranță, cu 15 puncte după primele șapte jocuri. În cazul unei victorii, ar urca în primele opt și ar scăpa de baraj, calificându-se direct în optimi.

ADVERTISEMENT

Și la Nottingham Forest situația arăta bine înainte de partida cu Ferencvaros. Echipa din Premier League avea 11 puncte, iar doar un dezastru ar fi făcut posibil scenariul în care formația de pe City Ground ar fi ratat calificarea în fazele superioare ale Europa League.

ADVERTISEMENT

Totuși, în Premier League situația nu arată la fel de bine pentru Nottingham Forest. Echipa antrenată de Sean Dyche este pe locul 17 și se bate pentru salvarea de la retrogradare, după un start de sezon mult sub așteptări.