Sport

Universitatea Craiova a apelat la “Messi al medicinei”! Ştefan Baiaram a fost operat de omul de încredere al lui Pep Guardiola

Universitatea Craiova a apelat, în cazul operaţiei lui Ştefan Baiaram, la "Messi al medicinei". Fotbalistul oltenilor a fost operat de omul în care Guardiola are mare încredere.
11.01.2023 | 16:45
Universitatea Craiova a apelat la Messi al medicinei Stefan Baiaram a fost operat de omul de incredere al lui Pep Guardiola
Cine este Ramon Cugat, chirurgul care l-a operat pe Ştefan Baiaram
ADVERTISEMENT

Ştefan Baiaram este marea absenţă a Universităţii Craiova în cantonamentul de iarnă, după ce jucătorul s-a operat, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate. Oficialii clubului din Bănie au apelat la unul dintre cei mai buni doctori pentru fotbalistul de 20 de ani.

Universitatea Craiova şi Ştefan Baiaram au mers pe mâna lui “Messi al medicinei”

Fotbalistul a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală după ce a acuzat dureri puternice în zona genunchiului. Ştefan Baiaram s-a operat marţi, în Barcelona, iar Universitatea Craiova a apelat la un chirurg de top. Este vorba de Ramon Cugat, poreclit “Messi al medicinei”.

ADVERTISEMENT

“Vreau să mulțumesc doctorului Ramon Cugat pentru profesionalismul de care a dat dovadă, căt și echipei mele, Universitatea Craiova, pentru sprijinul acordat. Promit că după această experiență o să revin mult mai puternic”, a fost mesajul postat de Ştefan Baiaram de pe patul de spital.

Cine este Ramon Cugat, chirurgul care l-a operat pe Ştefan Baiaram

Chirurgul, în vârstă de 72 de ani, este foarte apreciat în lumea fotbalului, iar Pep Guardiola are foarte mare încredere în acesta. Ramon Cugat l-a operat, în anii ’90, pe antrenorul lui Manchester City, iar acesta a fost extrem de mulţumit de munca medicului.

ADVERTISEMENT

În 2008, când a devenit antrenorul Barcelonei, Pep Guardiola a încercat să-l convingă pe Ramon Cugat să vină în echipa medicală a clubului, dar acesta din urmă a refuzat oferta. Cu toate acestea, antrenorul spaniol şi-a trimis mai mereu vedetele la celebrul medic.

Singura excepţie a fost perioada petrecută la Bayern Munchen. La campioana Germaniei, oficialii clubului i-a transmis antrenorul spaniol că doar Hans Muller-Wohlfahrt, doctorul echipei, se ocupă de accidentările apărute în lot. Până la urmă, Guardiola a făcut tot posibilul să scape de medicul echipei, ceea ce s-a şi întâmplat în primăvara lui 2015.

ADVERTISEMENT

“Cel mai bun doctor din lume”, l-a caracterizat, la un moment dat, Pep Guardiola pe Ramon Cugat. “Este cel mai bun chirurg ortoped din lume, dar şi un foarte bun psiholog”, spunea Thiago Alcantara, după ce a fost operat de medicul spaniol.

Xavi, Andres Iniesta, Samuel Eto’o, Carles Puyol, David Villa, Fernando Torres, Luis Suarez, Kevin De Bruyne, Ilkay Gundogan sau Manuel Lanzini sunt câţiva dintre fotbaliştii care au fost operaţi, de-a lungul timpului, de Ramon Cugat.

ADVERTISEMENT

Ramon Cugat s-a ocupat şi de Elvir Koljic

Ştefan Baiaram nu este primul fotbalist de la Universitatea Craiova care a fost operat de Ramon Cugat. În aprilie 2019, Elvir Klojic s-a operat la Barcelona şi a revenit pe teren după cinci luni, în septembrie 2019.

Un an mai târziu, în toamna lui 2020, Elvir Koljic a suferit cea mai gravă accidentare a carierei, după ce Ovidiu Mihalache i-a rupt piciorul într-un meci între Universitatea Craiova şi Poli Iaşi. Atunci, atacantul oltean a optat pentru o operaţie în România.


  • 2,10 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul ”2 solist” la meciul FC Botoșani – Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT