Deși meciul din turul 2 preliminar Champions League de la Sofia a părut echilibrat și s-a terminat cu victoria gazdelor, statisticile Wyscout ale partidei arată că Universitatea Craiova a avut un xG de 2,68 (atâtea goluri ar fi trebuit să marcheze, conform șanselor avute), iar Levski unul doar de 1,20, cu puțin peste golul care li s-a înregistrat pe tabelă. Craiova a avut așadar ocazii de peste două ori mai multe și mai clare.
Prin urmare, prima mare nereușită a Craiovei a fost la nivel de sânge rece („composure”) la finalizare și, poate, de lipsă de calitate și inspirație a atacanților, având în vedere că, din cele 16 șuturi la poarta bulgarilor, doar 2 au fost cadrate. În ciuda celor două contraatacuri terminate cu ocazii uriașe ale bulgarilor din partea a doua, Craiova punctează mai bine și la recuperări (69 la 64, respectiv 23 la 20 în jumătatea adversă).
De asemenea, oltenii au fost mai „tari pe picioare”, câștigând majoritatea duelurilor cu bulgarii (55% față de 45% Levski) și arătând că au un tempo și o viteză superioare. Pentru că, atunci când vine vorba de dueluri câștigate pentru „mingi ale nimănui”, Universitatea are un impresionant 69% de partea ei.
Craiova a dominat și posesia, în special în partea secundă, și a avut mai multe pase bune (inclusiv progresive) decât adversarii. Dar tot la capitolul paselor stă ascuns și motivul pentru care Universitatea nu a câștigat, totuși, un meci pe care a părut să-l aibă în mână.
Deși au avut mingea mai rar și nu au încercat poarta lui Popescu la fel de mult, bulgarii au pasat mai curajos și mai corect când a venit vorba de „ultima pasă”: 10 pase din 19 reușite în careul advers pentru bulgari (procentaj de 53%), față de doar 9 pase din 24 reușite ale Craiovei în suprafața adversă (procentaj de 38%). Bulgarii au câștigat și la capitolul „paselor inteligente” (2 din 6 încercări, față de doar 1 din 4 Craiova), dar mai ales la acela al „paselor printre” încercate și reușite, adică ale verticalizărilor direct pe vârfuri: 2 din 7 bulgarii (29%) față de 1 din 4 (25%) Craiova.
A fost de altfel o bătălie tactică așa cum ne așteptam: în care bulgarii au mizat aproape toate atacurile pe zona centrală (78%!), profitând de calitatea foarte bună a mijlocașilor centrali și de numărul mai mare al acestora (3 și uneori chiar 4, față de doar 2 Craiova). De partea cealaltă, Craiova a încercat și ea să-și valorifice atuurile, adică omogenitatea foarte bună din banda stângă, unde are cei mai vechi și poate cei mai buni jucători: 47% dintre atacurile Științei au fost pe partea lui Bancu și Baiaram.
Bancu a fost fără îndoială cel mai prezent în joc și mai implicat fotbalist oltean, cu 72% acțiuni reușite, 82% pase corecte, și șase centrări încercate (cele mai multe de departe din echipă), dar doar două dintre ele reușite.
După partidă, Coelho avea să declare că „mai avem lucruri de îmbunătățit, dar nu vreau să reproșez nimic jucătorilor, probabil că și eu am greșit”. Deși portughezul nu a precizat la ce anume se referă, putem concluziona conform cifrelor că Știința a pierdut puțin mijlocul. De ce a făcut-o?
În primul rând, pentru că au avut mai puțini jucători în acea zonă: bulgarii au jucat un 4-4-1-1 care deseori se transforma în 4-2-2-2, deci a avut pe alocuri patru mijlocași care acopereau zona centrală, iar în fața lor în acea parte a terenului erau doar Anzor și Cicâldău.
În al doilea rând, nici georgianul și nici românul venit de la Viitorul lui Hagi nu au fost în cele mai bune seri ale lor. Deși au pasat cel mai bine din meci (89% pase corecte Anzor, 91% Cicâldău), Anzor și Cic au pierdut destul de multe dueluri (bulgarii au avut nu doar mai mulți „centrali”, ci și cu talie mult mai bună): Cicâldău a pierdut 5 din cele 10 dueluri pentru minge în care a fost implicat, iar Anzor a pierdut 4 din 9. Cicâldău a arătat bine ofensiv, dar a fost nesigur pe pressing-ul bulgar și a pierdut, alături de Screciu, cele mai multe mingi în jumătatea proprie: câte 6 fiecare.
O altă „mână moartă” a Craiovei a fost Monday Etim, care a fost introdus cu siguranță pentru agresivitatea lui și pentru modul cum face faza defensivă, dar a fost foarte absent din joc în faza ofensivă și neinspirat. Nigerianul a terminat meciul cu unul dintre cele mai proaste procentaje de pase corecte din echipă (67%, doar 14 dintre cele 21 de pase ale lui au ajuns la coechipieri) și nu a reușit niciun dribling pe tot parcursul meciului.
Deși, în mod curios, Baiaram a fost prima extremă schimbată de Coelho, decarul Craiovei a punctat ceva mai bine la aproape toate capitolele față de nigerian. De altfel, de data asta portughezului nu i-au ieșit nici schimbările: nici Nsimba și nici Heriberto Tavares nu au adus plusul ofensiv așteptat de Coelho, terminând amândoi cu cifre mai proaste decât cele ale fotbaliștilor pe care îi înlocuiseră.
Antrenorului Craiovei i-a și ieșit o schimbare, dar aceea a fost făcută prea târziu: Samuel Teles a jucat doar 14 minute, însă în acel interval a înregistrat cifre impresionante: 86% acțiuni reușite, 100% pase corecte (doar 5 din 5, de notat) și tot 100% dueluri câștigate (1 din 1).