Sport

Universitatea Craiova a dat „tricolorul lunii iunie”. Anunțul făcut de FRF

Fanii naționalei României au votat ”tricolorul lunii iunie”. Jucătorul desemnat vine tocmai de la Universitatea Craiova, campioana României.
08.07.2026 | 15:00
Universitatea Craiova a dat tricolorul lunii iunie Anuntul facut de FRF
„Tricolorul lunii iunie” este chiar jucătorul Universității Craiova. Foto: Sport Pictures.
ADVERTISEMENT

Naționala României a jucat luna trecută două meciuri, amicale, cu Gică Hagi la timona echipei. Suporterii au votat acum în aplicaţia Tricolorii cine a fost cel mai bun jucător al lunii iunie. Fotbalistul vine tocmai de la Universitatea Craiova, unde a cucerit și titlul și Cupa sezonul trecut.

Adrian Rus, desemnat „tricolorul lunii iunie”

Pe 2 iunie, România a jucat în deplasare cu Georgia, iar partida s-a încheiat cu scorul de 1-1. Ulterior, pe 6 iunie, „tricolorii” au jucat în Ghencea contra Țării Galilor, echipă pe care au învins-o cu 2-1. Adrian Rus (30 de ani) a fost cel care a punctat pentru 2-1 în minutul 80 al duelului cu galezii, iar suporterii români l-au votat în aplicația Tricolorii pentru a deveni „tricolorul lunii iunie”.

ADVERTISEMENT

El a avut un scor final de 38,5% din totalul de voturi (10 puncte*), depășindu-și astfel colegii: Florinel Coman – 26,8% din totalul de voturi (6 puncte*), Louis Munteanu – 23,7% din totalul de voturi (3 puncte*) și David Matei – 11% din totalul de voturi.

Aflat la final de contract cu Universitatea Craiova, Adrian Rus s-a decis luna trecută să-și prelungească înțelegerea pentru încă două sezoane cu oltenii. FANATIK anunțase încă de la mijlocul lunii mai că cele două părți se aflau pe drumul cel bun în realizarea unei noi înțelegeri.

ADVERTISEMENT

Ce declara Adrian Rus după ce a adus victoria României cu Țara Galilor

Fundașul de la U Craiova a intrat în repriza a doua a meciului din Ghencea, în locul lui Andrei Burcă. Trimiterea sa pe teren de către selecționerul Gică Hagi s-a dovedit extrem de inspirată, golul său aducând victoria României. „Mă bucur că am primit și eu o șansă după mult timp, doi ani mi se pare. Mă bucur că am și înscris, dar important e că am câștigat. 

ADVERTISEMENT

E o mândrie că am fost convocat. Mă bucur că Mister a contat pentru mine. Voi da totul pentru acest tricou de câte ori mă va convoca. Am găsit aici un spirit bun și se vede că este un nou început. Spiritul lui Mister este unul bun și vrea să scoată ce e mai bun din noi”spunea, printre altele, Adrian Rus după România – Țara Galilor 2-1.

ADVERTISEMENT
  • 1,2 milioane de euro valorează Adrian Rus în prezent
  • 34 de meciuri a strâns în tricoul Universității Craiova