Sport

Universitatea Craiova a lansat abonamentele pentru play-off: „E jurământul tău de loialitate”. Care sunt prețurile

Oficialii Universității Craiova au lansat oficial abonamentele pentru play-off. Care sunt prețurile și ce se întâmplă cu abonații din sezonul regular.
12.03.2025 | 11:32
Universitatea Craiova a lansat abonamentele pentru playoff E juramantul tau de loialitate Care sunt preturile
Cât costă abonamentele pentru play-off la Universitatea Craiova. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

S-a terminat sezonul regular, iar play-off-ul va începe în câteva zile. Șefii Universității Craiova au scos la vânzare abonamentele pentru cele cinci meciuri pe care oltenii lui Mirel Rădoi le vor juca pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Cât costă abonamentele pentru play-off la Universitatea Craiova

Craiova a terminat sezonul regular pe podium, chiar și după eșecul cu FCSB, scor 1-0. Astfel, Universitatea Craiova va debuta în play-off pe stadionul „Ion Oblemenco” împotriva celor de la U Cluj, iar partida se va juca vineri, de la ora 20:00.

ADVERTISEMENT

Oltenii au lansat abonamentele pentru play-off înaintea derby-ului studențesc cu U Cluj. Un abonament la Peluza Nord costă 95 de lei, în schimb ce unul la tribuna a doua costă 190 de lei. Universitatea Craiova a clarificat și situația abonaților de la începutul sezonului.

„OFICIAL | ABONAMENTE PLAY-OFF. Toți pentru Știința! Acum e momentul să fim mai uniți ca niciodată! Universitatea Craiova luptă pentru visul nostru, iar “Vulcanul” alb-albastru trebuie să fie în flăcări pentru cele 5 finale care ne despart de glorie!

ADVERTISEMENT

Știința a lansat abonamentele speciale pentru Play-Off! Acesta nu e doar un bilet. E jurământul tău de loialitate față de simbolul unei Oltenii cuprinsă de speranță! Hai să umplem stadionul! Pentru Știința. Pentru Oltenia. Pentru visul nostru!”, se arată în postarea Universității Craiova.

De unde pot fi cumpărate și cât vor costa biletele individuale pentru meciurile din play-off

Suporterii Universității Craiova își pot cumpăra abonamente pentru play-off de la punctele tradiționale de vânzare ale clubului, dar și de pe platforma online a oltenilor. Oficialii „juveților” au stabilit și prețurile biletelor individuale pentru următoarele cinci meciuri.

ADVERTISEMENT

„Abonamentele pot fi achiziționate atât online, pe www.bilete.ucv1948.ro, cât și de la magazinele Clubului Universitatea Craiova. Abonamentele emise la începutul sezonului sunt valabile și în Play-Off.

ADVERTISEMENT

PREȚURI ABONAMENTE STANDARD PLAY-OFF: PELUZA – 95 RON. TRIBUNA A II-A – 190 RON. TRIBUNA VIP – 625 RON. PREȚURI BILETE ÎN PLAY-OFF: PELUZA – 25 RON. TRIBUNA A II-A – 50 RON. TRIBUNA VIP – 140 RON”, au mai scris oltenii.

Universitatea Craiova, cu gândul la titlu! Calculele lui Mirel Rădoi

Mirel Rădoi încă speră că va câștiga titlul cu Universitatea Craiova la finalul sezonului 2024-2025 din SuperLiga. Fostul selecționer spune că oltenii pot deveni campioni cu șase victorii din primele șase meciuri din play-off.

„În cel mai slab an, campioana a reușit să câștige 19 puncte. Nu stau foarte bine cu matematica, mai ales că ați râs de mine cu bacalaureatul, dar am încercat să fac anumite calcule. Dacă am avea 6 victorii în primele 6 meciuri, cred că am fi campioni.

Din momentul ăsta, toate concentrarea este pentru meciul de sâmbătă, avem 6 finale. După aceea vedem. Dacă nu iese victorie sâmbătă, o lungim din nou cu 6 victorii”, a declarat Mirel Rădoi la finalul derby-ului cu FCSB.

1.28 este cota Betano pentru ”șansă dubă: 1X” la Universitatea Craiova - U Cluj