Universitatea Craiova a ratat patru transferuri de top! ”L-am avut în mână pe Man”

Traian Terzian   
în Universitatea Craiova
14/11/2019, 21:00
Universitatea Craiova a ratat patru transferuri de top! ”L-am avut în mână pe Man”
Universitatea Craiova a ratat patru transferuri de top în ultima perioadă, printre jucătorii care ar fi putut ajunge în Bănie fiind și actualul star al lui Gigi Becali, Dennis Man

Echipa Universitatea Craiova a ratat patru transferuri de top în ultima perioadă, printre jucătorii care ar fi putut ajunge în Bănie fiind și actualul star al lui Gigi Becali, Dennis Man. Fotbalistul de la FCSB a dat probe la gruparea ”alb-albastră” în perioada junioratului, când era legitimat la UTA Arad, dar oltenii au renunțat în cele din urmă la achiziționarea sa.

Universitatea Craiova a ratat patru transferuri de top: ”Au fost multe negocieri”

”I-am avut în mână pe Dennis Man și Adrian Petre, când erau la Arad la juniori. Au venit chiar și pentru niște probe la Craiova. A fost situația lui Tudor Băluță, pentru că au fost rapoarte pro și contra din partea antrenorilor”, a declarat fostul manager al Centrului de copii și juniori al clubului Universitatea Craiova, Silviu Bogdan, la postul local Oltenia TV.

”Însă marele meu regret este că nu am putut să-l aduc pe juniorul Radu Drăgusin, cel care este acum la Juventus. Fotbaliști ca el mai rar. Deja am înțeles că se pregătește cu prima echipă, el este născut în 2002. Au fost multe negocieri, dar din păcate nu s-a realizat”, a mai spus Silviu Bogdan despre cele patru transferuri ratate de Universitatea Craiova.

Mihăilă ar putea pleca de la Craiova pe 5 milioane de euro

Fostul manager al Centrului de copii și juniori al clubului din Bănie a mai anunțat că un club important din Europa este dispus să plătească cinci milioane de euro pentru serviciile lui Valentin Mihăilă, însă, în urma negocierilor, suma ar putea crește cu două milioane de euro. Mijlocașul de bandă în vârstă de 19 ani a avut evoluții bune la Universitatea Craiova, ce l-au ajutat să facă pasul și la echipa națională de tineret.


Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles