La Universitatea Craiova a fost o adevărată revoluție pe finalul perioadei de transferuri din iarnă. Nu mai puțin de șapte jucători au părăsit lotul lui Eugen Neagoe, iar numărul putea crește. Oltenii au încercat să scape de Bogdan Mitrea, însă tranzacția nu s-a materializat.
Dan Nistor, Paul Papp, Eduard Florescu, Denis Rusu, Ivan Martic, Giedrius Arlauskis și Marian Danciu au părăsit-o pe Universitatea Craiova în perioada de mercato din iarnă. Pe lista despre care a vorbit Mihai Rotaru la FANATIK SUPERLIGA se afla și Bogdan Mitrea, potrivit prosport.ro.
Bogdan Mitrea s-a alăturat în vară Universității Craiova de la Sepsi pentru 250.000 de euro, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK. În tricoul „juveților”, fotbalistul în vârstă de 35 de ani a adunat în actualul sezon 23 de partide în care a marcat 3 goluri și a oferit o pasă decisivă.
Cu o selecție în naționala României, Bogdan Mitrea evoluase în acest sezon pentru Sepsi și Universitatea Craiova, astfel Mihai Rotaru a vrut să-l înapoieze pe fundaș la echipa antrenată de Cristiano Bergodi în schimbul a 100.000 de euro.
Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, a vrut să recupereze din banii pe care i-a dat pentru transferul lui Bogdan Mitrea în vară. Nu a fost suficient pentru că Sepsi nu a fost interesată de oferta propusă de olteni.
Oficialii clubului din Bănie au vrut cu orice chip să scape de Bogdan Mitrea și au hotărât să-l cedeze gratis pe Bogdan Mitrea la Sepsi. Echipa antrenată de Laszlo Dioszegi, care așteaptă cu sufletul la gură decizia Comisiei de Disciplină în cazul de rasism și xenofobie de la Sfântu Gheorghe, a întors din nou spatele.
În mare parte, Sepsi nu a uitat condițiile în care Bogdan Mitrea a plecat în vară. Fundașul român a insistat și a făcut presiuni pentru a fi lăsat să plece la Universitatea Craiova. Bogdan Mitrea a mai jucat pentru formația covăsneană în perioada iulie 2020 – august 2022.
Universitatea Craiova are o deplasare de foc duminică, 19 februarie, ora 20:00, în etapa 26 din SuperLiga. Oltenii merg la București pentru duelul cu FCSB de pe Arena Națională. Peluza Nord a formației din Bănie s-a mobilizat înaintea duelului cu vicecampioana României și a avut un mesaj ironic.
„Știința ne oferă șansa unei noi deplasări memorabile la echipa clanului Becali și a arbitrilor, FCSB. Meciul are loc într-o zi cu vreme de primăvară, duminică, la ora 20:00, ceea ce ne obligă, ca olteni, să dominăm atmosfera pe Arena Națională.
Deplasarea se face cu autocare și microbuze, în funcție de cerere. Hai la meci! Hai Craiova!”, a fost mesajul postat de olteni pe pagina oficială de Facebook a Peluzei Nord a Universității Craiova.