Sport

Universitatea Craiova, audienţă peste FCSB în Conference League! Câţi oameni au urmărit la TV meciurile echipelor româneşti

Joi, 21 iulie, nu mai puțin de patru echipe românești au jucat în turul 2 preliminar din Conference League. Universitatea Craiova a întrecut-o la capitolul audiență pe FCSB, echipa cu cei mai mulți suporteri.
23.07.2022 | 00:18
Universitatea Craiova audienta peste FCSB in Conference League Cati oameni au urmarit la TV meciurile echipelor romanesti
Andrei Ivan, transformă din penalty în FK Vllaznia - U Craiova 1-1. FOTO: Facebook Universitatea Craiova
ADVERTISEMENT

CFR Cluj, FCSB, Sepsi și Universitatea Craiova au jucat joi, 21 iulie, prima manșă din turul 2 preliminar al UEFA Conference League. La TV, cele mai bune cifre le-a cumulat, pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1, confruntarea oltenilor, din Albania, cu FK Vllaznia, peste cele disputate de campioana și de vicecampioana României.

Meciul Universității Craiova din Conference League, audiențe peste meciurile lui FCSB și CFR Cluj

FCSB a fost prima echipă românească din cele patru care a jucat în turul 2 preliminar al Conference League, de la ora 19:00. A fost însă și singura care a pierdut, scor 0-1, în Georgia, cu Saburtalo Tbilisi. La partida roș-albaștrilor s-au uitat aproximativ 400 de mii de români pe minut. Cei mai mulți, adică 300 de mii erau la Digi Sport 1, în timp ce pe Prima Sport 1 urmăreau 96 de mii de telespectatori.

ADVERTISEMENT

În intervalul în care jucau Florin Tănase & Co., Digi Sport 1 s-a clasat pe locul 4, segmentul fiind dominat de jurnalul de știri de la Pro TV și de prima jumătate de oră din Las Fierbinți (871 de mii de telespectatori). Podiumul a fost completat de Kanal D (670 de mii) și Antena 1 (410 mii).

În mediul urban, Saburtalo – FCSB a fost urmărit de aproximativ 250 de mii de telespectatori, în timp ce pe publicul comercial 21-54 urban au fost 90 de mii (70 de mii pe Digi Sport 1 şi 20 de mii pe Prima Sport 1).

ADVERTISEMENT

CFR Cluj – Inter Club d’Escaldes s-a văzut pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2

De la ora 20:30 a intrat în scenă și campioana României, CFR Cluj. Cum partida ardelenilor cu Inter Club d’Escaldes, pe care a câștigat-o cu 3-0, se suprapunea cu cea a roș-albaștrilor, românii au putut să îi vadă la lucru pe Dan Petrescu și ai săi pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2.

Duelul dintre ardeleni și campioana Andorrei a avut o medie de 260 de mii de telespectatori, la nivelul României (214 mii pe Digi Sport 2 și 48 de mii pe Prima Sport 2). Partida a fost așadar pe locul 5, după Kanal D, Pro TV, Antena 1, România TV și Digi Sport 1.

ADVERTISEMENT

În mediul urban și pe publicul comercial, CFR Cluj – Inter Club d’Escaldes s-a clasat pe pozițiaa cincea, în timp ce lider pe segmente a fost postul din Pacheprotopopescu.

FK Vllaznia – U Craiova, meciul vedetă al serii

Ultima echipă care a jucat joi seară a fost Universitatea Craiova. Oltenii au remizat în Albania, scor 1-1,cu FK Vllaznia. Meciul oltenilor a fost însă cel mai urmărit de către telespectatorii români. Difuzat de la ora 22:00, Vllaznia – U Craiova a adunat în fața micilor ecrane nu mai puțin de 470 de mii de români în fiecare minut.

ADVERTISEMENT

Cei mai mulți au urmărit confruntarea pe Digi Sport 1, 350 de mii, în timp ce restul de 116 de mii s-au uitat la Prima Sport 1. Digi Sport 1 s-a situat pe poziția a cincea la nivel naţional, pe intervalul partidei, într-un top condus de Kanal D (puţin din Zuleyha, urmat de Jocul cuvintelor, cu Dan Negru), acolo unde vizionau 880 de mii de români.

Digi Sport 1 fost pe locul 5 și în mediul urban, acolo unde a avut o audiență de 203 mii. Prima Sport 1 a intrat și ea în top 10 datorită meciului oltenilor, cu 54 de mii de urmăritori la orașe. Pe publicul comercial, partida a avut un loc și mai bun. Digi Sport 1 a fost pe 4, cu 84 de mii, iar Prima Sport 1 pe 6, cu 31 de mii. Pe comercial, ierarhia fost dominată Pro TV, urmat de Antena 1 şi de Kanal D.

Sepsi – Olimpija Ljubljana, doar pe YouTube

Intrată în scenă de la ora 21:00, Sepsi n-a putut fi urmărită la TV. Echipa lui Bergodi a obținut prima victorie europeană din istorie, scor 3-1, cu Olimpija Ljubljana. Meciul s-a văzut doar pe canalul de YouTube al covăsnenilor, deoarece niciun post de televiziune nu a vrut să îl transmită.

Datele de pe YouTube arată că peste 55 de oameni s-au uitat la succesul echipei care, sezonul trecut, a câștigat Cupa și Supercupa României.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Universitatea Cluj: 2,00 este cota pentru „ambele înscriu”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT