Sport

Universitatea Craiova – CFR Cluj 1-0! Oltenii îşi iau revanşa în Cupa României cu golul superb al lui Houri. Video

Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins campioana CFR Cluj, scor 1-0, prin golul expțional al lui Lyes Houri.
23.09.2021 | 23:24
Universitatea Craiova  CFR Cluj 10 Oltenii isi iau revansa in Cupa Romaniei cu golul superb al lui Houri Video
ADVERTISEMENT
23-09-2021
17:16

Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-0 (Houri 63)

Vezi aici cele mai importante faze

Final de meci

Min. 63 – GOOOL CRAIOVA! Houri a deschis scorul cu un gol senzațional printr-un șut de la 25 de metri.

Min. 21 – Baiaram a înscris cu capul din 6 metri, dar golul e anulat corect pentru o poziție de ofsaid a jucătorului oltenilor.

Min. 1 – Start de meci.

Universitatea Craiova (4-3-3): Lazar – Conte, Screciu, M.Constantin, Vătăjelu – Vînă, Fedele, Houri – Cîmpanu, Markovic, Baiaram. Rezerve: Pigliacelli, Găman, Bancu, Căpăţînă, Nistor, Ivanov, Ivan, Gustavo, Koljic. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

CFR Cluj (4-3-3): Figueiredo – Butean, Cestor, Hoban, Ştefan – Tahiri, Rodriguez, Boateng – Deac, Gondiu, Chipciu. Rezerve: Hindrich, Ciobotariu, Grahovac, Sigurjonsson, Gîdea, Fofana, Rusu, Celar, Fica. Antrenor: Dan Petrescu.

  • Universitatea Craiova abordează meciul cu mai mulţi jucători de bază pe banca de rezerve, printre care se numără: Koljic, Nistor, Ivan sau Pigliacelli. De cealaltă parte, Dan Petrescu se ţine de cuvânt şi singurul titular obişnuit al formaţiei care apare în primul “11” este Ciprian Deac, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate

Meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj se joacă joi, 23 septembrie, cu începere de la ora 21:30, în cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României. Considerat pe bună dreptate drept capul de afiș al acestei faze a competiției KO acest joc este totodată și cel care încheie etapa 16-imilor.

Unde se joacă Universitatea Craiova – CFR Cluj

Confruntarea Universitatea Craiova – CFR Cluj se dispută joi, 23 septembrie, de la ora 21:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Bănie. Există mult interes în jurul acestei partide, mai ales că nu mai departe de luni cele două forțe ale fotbalului românesc s-au aflat față în față pe stadionul din Gruia, fieful CFR-ului, în campionat și s-au impus clujenii cu 1-0.

ADVERTISEMENT

Oltenii au două succese în Cupa României, dobândite în ultimii ani și pun preț pe această competiție care prin câștigarea trofeului duce automat în preliminariile Conference League. Doar cinci meciuri trebuie să câștigi pentru a cuceri Cupa, cea mai ușoară cale de intrare în Europa.

Cine transmite la TV partida Universitatea Craiova – CFR Cluj

Partida Craiova – CFR Cluj se joacă joi, 23 septembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Ion Oblemenco din capitala Olteniei și este televizată în direct pe posturile TV Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Plus. O mai puteți însă urmări și dacă veți alege să intrați pe site-ul FANATIK, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Craiova maxima zilei va arăta 19 grade, evident la ora partidei urmând a scădea cu cel puțin patru grade și nu există nici un pericol de precipitații. Accesul publicului se va face, date fiind noile condiții pademice, doar în proporție de 40 la sută din capacitatea arenei. Meciul beneficiază și de prezența celui de-al doilea ecuson FIFA din țara noastră, Istvan Kovacs din Carei, o delegare bizară în condițiile în care pe teren va fi echipa din Cluj.

Ce jucători lipsesc din întâlnirea Universitatea Craiova – CFR Cluj

Mai corect spus ar fi ce jucători din unsprezecele de bază al clujenilor vor fi pe teren, pentru că lista absenților este lungă. Pe de o parte pentru că Graovac, Omrani și parțial Debeljuh au probleme medicale, pe de alta pentru că antrenorul Dan Petrescu s-a ținut de cuvânt când a declarat luni seară, după victoria din meciul direct de la Cluj, în campionat, că va veni la Craiova fără titularii din acea partidă.

ADVERTISEMENT

E posibil să facă o singură excepție, pentru că inepuizabilul Ciprian Deac ar putea fi singurul care să joace și în Cupă. În rest portarul Bălgrădean, fundașii Manea, Burcă, Bouhenna și Camora, mijlocașii Bordeianu și Culio, atacanții Costache și Păun vor lăsa locul colegilor cu minute mai puține sau deloc.

Șansa unor Fofana, Tahiri sau Cristiano

Se știe că de cum a pus piciorul la Cluj pentru al treilea mandat Dan Petrescu a anunțat că anumiți jucători care nu intră în planurile sale vor pleca. Aceștia, pur întâmplător, erau tocmai cei aduși în vară de predecesorul Marius Șumudică. Direct, fără a le acorda nici o șansă, a decis să renunțe la ei.

ADVERTISEMENT

Între timp discursul Bursucului s-a schimbat. Și în meciul de Cupă, la Craiova, sunt mari șanse să îi vedem din primul minut pe portarul Cristiano, fundașul stânga Florin Ștefan, mijlocașii Rodriguez, Tahiri și Fofana și nu ar fi exclus să apară și atacantul sârb Celar, toți aceștia având acum marea lor șansă de a demonstra că își merită cu prisosință locul în lotul CFR-ului.

Cote la pariuri pentru jocul Universitatea Craiova – CFR Cluj

Deși Clujul vine cu linia a doua la acest meci bookmakerii nu se grăbesc să acorde oltenilor o cotă foarte decalată la victorie. Dimpotrivă, 2,20 este cota desemnată pentru victoria elevilor lui Laurențiu Reghecampf iar un succes al oaspeților are cotă 3,65. Un gol al CFR-ului are cotă 1,45.

Cele două echipe s-au întâlnit de multe ori în campionat, dar niciodată în Cupă. În schimb au jucat două Supercupe, fiecare câștigând câte una plus un meci decis la o sarabandă a loviturilor de la 11 metri ratate într-o optime  Cupei Ligii, atunci, în 2016, oltenii ratând de trei ori și ardelenii de două.

ADVERTISEMENT